Scade vârsta de pensionare! Veste uriaşă pentru aceşti români. Tocmai s-a dat lege

Pensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede scăderea cu doi ani a vârstei de pensionare în cazul persoanelor care locuiesc în localități considerate a fi contaminate. Lista acestor localități a fost extinsă.

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care va modifica Legea Pensiilor. Au fost înregistrate 198 de voturi pentru, 56 împotrivă şi 22 abțineri. Actul normativ extinde lista cu zonele considerate a fi afectate de poluare. Legea a trecut anterior și de plenul Senatului și va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Potrivit proiectului legislativ, anumite persoane pot ieși la pensie cu doi ani mai repede fără să fie penalizate financiar. Trebuie însă să îndeplinească o condiție clară: să fi locuit cel puţin 30 de ani pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat.

Justificarea actului normativ

Inițiatorii proiectului au considerat că scăderea vârstei de pensionare pentru oamenii care trăiesc în localități contaminate se impune deoarece sănătatea lor este afectată.

„În anii precedenţi, Parlamentul României a adoptat mai multe legi în sprijinul cetăţenilor care au locuit în zone de risc. Soluţia identificată a fost aceea de a scădea cu doi ani vârsta de pensionare în localităţile afectate, astfel încât raportul dintre vârsta de pensionare şi speranţa de viaţă să fie similar cu cel întâlnit în regiuni cu activităţi mai puţin nocive”, se arată în expunerea de motive.

Care sunt localitățile contaminate

În lege sunt enumerate și localitățile afectate de poluare ai căror locuitori pot ieși mai repede la pensie: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Tumu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Tâmăveni, Tumu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bisixiţa-Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chişcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, 2 Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna.

Pe listă se mai află și Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, loneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Vaţa de Jos, Răchitova, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, lacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Domei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.