Scad tarifele la telefonie fixă și mobilă. Măsura intră în vigoare pe 1 ianuarie 2022

Este posibil ca telefonul dvs. să vă asculte în secret. Sursa: arhiva EVZ

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunțat că tarifele pentru apelurile în reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România vor scădea, de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene.

De la începutul anului viitor, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.

Cu cât se reduce tariful convorbirilor

„Tariful de terminare a apelurilor mobile se va reduce cu aproape 22% faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie", anunță ANCOM.

Conform sursei citate, Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România. Acestea sunt de 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023 şi de 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.

Pe de altă parte, tariful de terminare a apelurilor fixe va fi cu aproximativ 10% mai mic faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie fixă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propriile reţele publice de telefonie. Aceasta este ultima reducere a tarifului prevăzută de Regulament, subliniază ANCOM.

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide.