Satul Floreni va face parte din Chișinău

Satul Floreni va face parte din ChișinăuSursa foto: Arhiva EVZ

Satul Floreni, din raionul Anenii Noi, ar putea face parte, administrativ, din municipiul Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Satul Floreni va face parte din Chișinău

Satul Floreni ar deveni astfel prima localitate care aplică amalgamarea teritorială voluntară, prin trecerea administrativă la orașul Sângera.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat pe 9 aprilie că a verificat listele cu semnături depuse de grupul de inițiativă, iar „cerințele au fost întrunite”.

Potrivit prevederilor legale cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, grupul de inițiativă urma să colecteze cel puțin 330 de semnături din numărul total de 3294 de alegători.

Cum va ajunge un sat parte din Chișinău

Comisia a anunțat că a primit spre verificare 58 de liste de subscripție cu 1632 de semnături, dintre care 1420 au fost valabile.

„Comisia a constatat că au fost întrunite cerințele privind subiectul inițierii procesului de amalgamare voluntară, fiind respectată și condiția ca propunerea să fie înaintată din partea a 10 la sută din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege”, a anunțat Comisia Electorală Centrală.

Dacă amalgamare voluntară va fi aprobată, satul Floreni va deveni a 19-a suburbie a municipiului Chișinău. Adică, din punct de vedere juridic, localitatea nu va mai face parte din raionul Anenii Noi, așa cum este în prezent, ci va fi integrată în orașul Sângera.

Sume mari de la buget pentru amalgamarea voluntară

Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară a subdiviziunilor administrative. Autoritățile centrale au anunțat că vor susține localitățile amalgamate prin acordarea surselor financiare pentru stimularea bugetelor.

În plus, localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea infrastructurii. În bugetul de stat pe anul 2024 sunt prevăzute în acest scop 150 de milioane de lei.

Potrivit datelor statistice, circa 90 la sută dintre unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi au o populație redusă, sub 5000 de locuitori. De exemplu, în satul Floreni locuiesc mai puțin de 4.000 de persoane.