Asociația Interculturală de Tradiții, prin fondatorul acesteia, Peter Hurley, organizează cea de-a șaptea ediție a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, până pe 21 august 2016.
Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea și susținerea satelor românești păstrătoare de tradiții, pe care irlandezul le consideră adevărate comori vii. La această ediție, a șaptea, satele maramureșene au înțeles importanța mesajului acestuia și au decis să se implice, prezentându-și fiecare specificul local.
„Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant și remarcabil la nivel național, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradițional”, declară Peter Hurley.
„S-a pregătit o serie impresionantă de interacțiuni, noi le zicem micro–călătorii, concepute pentru oameni cu interese diferite și specifice, dar toți conectați la un scop comun: descoperirea și aprecierea culturii satului tradițional viu, o călătorie plăcută și sănătoasă către propriile obârșii. Creăm PUNȚI! Punți între rural și urban – fie acesta urban românesc sau străin. Punți între generații – mai ales generații din zona rurală, mai ales în Maramureș. Vrem să confirmăm că valorile autentice au relevanță pentru tineri, din oraș și din sat.”
Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediția 2016, deschide o cale de comunicare, între România rurală și România urbană, transmițând un mesaj național de solidaritate, în numele celor peste 12.000 de sate din România.
Conceptul Satele Unite ale Maramureșului are patru componente:
Festivalul Satelor: toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului participă la festival, fiecare cu câte un microeveniment - fără microfon, fără stație de sonorizare - evenimente autentice, despre oameni, obiceiuri și viața satului. O seară de muzică și cântece, o vizită cu căruța la o stâna de oi, un recital la biserică, o șezătoare, o vizită la un meșter popular etc. Școala de vară „Moș Pupăză”, ateliere: pentru cei care doresc să stea într-un singur sat, să aprofundeze cunoștințe într-un domeniu, se inaugurează în acest an, în onoarea lui Petru Godja, supranumit „Moș Pupăză”, în satul natal Valea Stejarului, Școala de vară „Moș Pupăză”, cu o extensie la Săpânța. Este un proiect pedagogic de transmitere și prețuire a tradițiilor strămoșești, de explorare a aspectelor specifice vieții de zi cu zi din satul tradițional. O săptămână de seminarii, conferințe și ateliere de punere în practică a tradițiilor vii – lemn, țesut, muzică, dans, munca în gospodăria țărănească. Moș Pupăză a fost un maestru al artei cioplitului în lemn. Școala de vară îi poartă numele în semn de omagiu, considerându-l o figură emblematică pentru meșteșugurile tradiționale, ridicate la rang de artă.
Sus pe Bradova, concerte: acestea vor fi susținute pe o scenă într-un amfiteatru natural, Sus pe Bradova, în Bârsana, cu o priveliște fabuloasă, pe iarba proaspăt cosită, sub lună plină! Scena se va deschide în fiecare seară în jurul orei 19:00. Programul va fi completat cu participarea mai multor muzicieni din Țara Maramureșului, însă numele deja anunțate, pentru fiecare seară, sunt: 17 august – Nicu Covaci & Arhaic Rock cu Maria Casandra Hauși și Adrian Naidin – în deschidere Ad Hoc și spectacolul de teatru „Autentic România”, în regia Monei Gavrilaș, cu Diana Giubernea și Sergiu Boldor. Această seară poate fi numită „de unde am pornit!”. Pe 18 august „Subcarpați sub lună plină” – în deschidere vor fi legendarii Mircea Florian & DJ Vasile și multi–instrumentistul Andrei Dinescu, într-o călătorie muzicală care poate fi numită „unde am ajuns!”. Pe 19 august: Grupul Iza și invitații săi, o dovadă clară despre „cum petrecem noi pe aici!”. Ultima seară, 20 august, Grigore Leșe și invitații săi, Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (soprană), Maria Chifu (fagot), despre „cine suntem, de fapt!”.
Cea de a patra dimensiune: Reuniunea satelor la Săpânța, 21 august. În ziua de duminică, 21 august, toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului sunt invitate la Săpânța. Toți cei care doresc să se bucure de o zi de sărbătoare autentic maramureșeană sunt invitați. Petrecerea se întinde pe toate ulițele din jurul Cimitirului Vesel, un loc în care arta populară transmite o adevărată filosofie a vieții și a morții. Pe la ora 18.00 va fi și hora satului! O hora epică, gigant, pe străzile din jurul Cimitirului Vesel, o horă a întreg Maramureșului prezent la Săpânța. Deschiderea oficială a Reuniunii satelor are loc duminică, 21 august, la ora 15:30.
Scopul Proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel
Scopul festivalului este de a păstra și a aduce în actualitate valorile tradiționale, prin ritualuri, obiceiuri și meșteșuguri, de a apropia ruralul și urbanul, de a crea punți invizibile între sate și orașe, de a căuta rădăcinile ancestrale care ne unesc pe toți, indiferent de naționalitate, preocupări, profesii etc.