Șase persoane rănite într-un accident grav la Bardar. Printre victime, un copil de 7 ani

Șase persoane rănite într-un accident grav la Bardar. Printre victime, un copil de 7 aniSursa foto: Poliția Republicii Moldova

Republica Moldova. Șase persoane, printre care un copil, au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier. Tragedia s-a produs marți dimineață pe drumul R-3, în apropierea localității Bardar, raionul Ialoveni. Potrivit Poliției, un automobil de marca Nissan, condus de o tânără de 22 de ani, s-a ciocnit frontal cu un microbuz de rută. La volan aflându-se un bărbat de 60 de ani.

În urma impactului, ambii șoferi, dar și patru pasageri din microbuz, inclusiv un minor, au suferit diverse traumatisme. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat echipele de poliție pentru a documenta cazul și a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Oamenii legii urmează să stabilească dacă viteza, neatenția sau condițiile rutiere au stat la baza producerii coliziunii.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Victime multiple, intervenție rapidă a echipelor de urgență

Dispeceratul comun de urgență al CNAMUP a recepționat apelul de urgență la ora 09:10, iar în mai puțin de un minut, la ora 09:11, au fost direcționate trei echipe de asistență medicală urgentă (AMU) la fața locului.

„La fața locului, în decurs de câteva minute au intervenit echipele AMU, care au efectuat triajul și au constatat că în urma impactului violent, 5 persoane (2 femei de 23 și 68 ani; 2 bărbați de 40 și 61 ani, cât și un minor de 7 ani) au fost răniți. Medicii de pe ambulanță au acordat ajutorul medical la etapa de prespital victimelor cu diverse traumatisme”, se menționează în comunicat. 

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Cei cinci au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care patru dintre ei au fost transportați cu monitorizare permanentă a parametrilor vitali la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Totodată, instituția reiterează faptul că săptămâna trecută, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate la 74 accidente rutiere. În urma cărora 86 de persoane au avut de suferit și au fost transportate la spital.