Sarkozy, izbucnire nervoasă determinată de poziţia lui Traian Băsescu cu privire la Libia
- Florin Ciornei
- 13 martie 2011, 19:45
Opoziția președintelui României față de o intervenție militară în Libia l-a făcut pe președintele Franței, Nicolas Sarkozy, să aibă o izbucnire nervoasă la reuniunea Consiliului European de vineri.
Poziţia preşedintelui Traian Băsescu la reuniunea Consiliului European de vineri, consacrat situaţiei din Libia, ar fi determinat o ieşire nervoasă din partea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, ceea ce a făcut-o pe cancelarul german Angela Merkel să intervină şi să facă un apel la calm, relatează EUobserver.
Germania şi Franţa s-au situat pe poziţii divergente la reuniunea de vineri în privinţa modului în care blocul european ar trebui să reacţioneze la criza din Libia. În această polemică, România pare să se fi raliat poziţiei germane. "În acest moment, România nu susţine o soluţie militară în Libia. Considerăm că poate fi o eroare politică majoră", a spus preşedintele Traian Băsescu, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European. România s-a declarat şi împotriva recunoaşterii Consiliului Naţional de tranziţie constituit la Bengazi. Franţa, în schimb, s-a grăbit să-i recunoască legitimitatea. "Am considerat că rangul maxim pe care îl poate avea acest consiliu este de interlocutor", a spus preşedintele Traian Băsescu. El s-a întrebat cât de credibilă poate fi această structură atâta vreme cât în fruntea acestui consiliu se află ministrul justiţiei al lui Gaddafi. "O fi credibil pentru alții (pentru Franța - n.r.), nu pentru noi", a conchis Traian Băsescu în declarația sa după Consiliul European. Chiar înainte de începerea reuniunii Consiliului European, Nicolas Sarkozy pleda public pentru o intervenție militară în Libia și se arăta încrezător că având ca aliat și Marea Britanie, își va impune soluția în Consiliul European. Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu au avut o discuţie tensionată şi în noiembrie 2010, la Summitul NATO de la Lisabona. Şeful statului român l-a oprit pe Sarkozy, după fotografia de familie a liderilor prezenţi la summitul NATO, iar cei doi au schimbat câteva replici, după care preşedintele francez l-a salutat scurt pe omologul român şi s-a îndepărtat.