Începe, astăzi, la Constanța Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean care inițial ar fi trebuit să se desfășoare pe durata a 10 zile. Organizatorul evenimentului, Consiliul Județean Constanța a decis să restrângă sărbătoarea la 4 zile din cauza epdemiei de pestă porcină africană cu care se confruntă județul. Produsele din carne de porc vor fi vândute numai de către producătorii neafectați de virusul periculos.
Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean începe, în această după amiază, la Pavilionul Expozițional din Mamaia. Consilierii județeni PSD aprobaseră, inițial, ca sărbătoarea să se desfășoare timp de 10 zile, între 7 și 16 septembrie. Criza pestei porcine africane a dat însă peste cap evenimentele privind Zilele Recoltei. “Județul Constanța traversează o perioadă nefastă pentru producătorii agricoli, pentru zootehnie. Nu și-a dorit nimeni această pestă porcină, dar uite că se extinde în județ” a declarat președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu.
Cei afectați grav de virusul care le ucide porcii din orgadă sunt crescătorii de animale, producătorii din exploatațiile comerciale. “Nu cred că județul nostru, în anul 2018, are nevoie în situația actuală de Zilele Recoltei de 10 zile. Restrângem evenimentul la patru zile, perioadă în care vor fi organizate toate evenimentele preconizate”, a anunțat Horia Tuțuianu, făcând referire la spectacolele cu cântăreți și ansambluri de muzică populară. În cele patru zile de sărbătoare, până duminică 16 septembrie, vor fi expuse numai produse autohtone. “Carne de porc, nu știu dacă au scăpat câțiva producători, dar cei care au scăpat vor participa”, potrivit lui Țuțuianu.
Suma inițială alocată de CJC pentru Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean a fost de un milion de lei, fiind redusă la 400.000 de lei. Cei 600.000 de lei rămași vor fi redirecționați către Spitalul Județean de Urgență Constanța. Virusul pestei porcine africane a fost confirmat în 70 de focare în gosodăriile populației, fiind afectate 35 de localități din județul Constanța. A fost confirmat și la doi mistreți din fondurile de vânătoare. Peste 5600 de porci au fost uciși până la această oră. Ultimă măsură luată de autorități a fost amplasarea de dezinfectoare și efectuarea de filtre la trecerea cu bacul între Ostrov și Călărași, pe Dunăre.