Sărbătoare pe fregata Mărășești. 20 de ani de la prima participare la un exercițiu NATO în Oceanul Atlantic

Sărbătoare pe fregata Mărășești. 20 de ani de la prima participare la un exercițiu NATO în Oceanul Atlantic

Membrii echipajului fregatei Mărășești care, în urmă cu 20 de ani, au participat la unul dintre cele mai mari exerciții organizate de NATO în Oceanul Atlantic, Strong Resolve 98, s-au întâlnit la bordul navei pentru a sărbători evenimentul. Au fost prezenți și militari care își desfășoară în prezent activitatea la bordul navei.

Pentru a aduce în atenția actualului echipaj momentele remarcabile din istoria navei, la bord a fost organizată întâlnirea între generații, la care au răspuns „Prezent!” comandanții navei si membrii fostului echipaj. Întâlnirea echipajelor, găzduită de actualul comandant al fregatei „Mărășești”, comandorul Cornel Tănăsescu, a fost un bun prilej de transmitere a experiențelor vechiului echipaj către marinarii militari mai tineri care duc mai departe tradiția și datoria Flotilei 56 Fregate, potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Navale Române, Corneliu Pavel.

Misiunea din 1998 a militarilor români a fost destul de dificilă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar comandorul în rezervă Dumitru Preda, comandantul navei din perioada 1995-2003, și echipajul său au fost nevoiți să înfrunte, în Oceanul Atlantic, două furtuni mari, cărora le-au făcut față cu brio. La bordul fregatei „Mărășești” se afla ambarcat și un elicopter IAR 316 B Alouette, iar detașamentul elicopteriștilor participanți la exercițiul multinațional desfășurat în urmă cu 20 de ani era comandat, în premieră, de comandorul (av.) Paul Constantinescu, militar care a luat parte, de-a lungul timpului, la numeroase misiuni internaționale.

Strong Resolve  98 a fost primul exercițiu multinațional naval NATO la care Forțele Navale Române au participat cu cea mai mare navă de război construită în România, fregata Mărășești (F 111). România a fost primul stat care a semnat acordul de participare la „Parteneriatul pentru Pace”, în anul 1994, cu Alianța Nord Atlantică, iar în perioada de pre-aderare la cea mai puternică alianță militară din lume (1994-2004) militarii români au fost prezenți la numeroase exerciții ale NATO.