Sarah Chang, în concert la Bucureşti: „Muzica este coloana sonoră a vieții.”

Sarah Chang, în concert la Bucureşti: „Muzica este coloana sonoră a vieții.”

Cu o carieră uimitoare de aproape trei decenii, Sarah Chang este unul dintre cei mai mari și aclamați violoniști ai lumii. Violonista de origine coreeană, acum în vârstă de 35 de ani, a intrat în lumea muzicii ca un copil genial, debutând la 8 ani, fără repetiții, cu Filarmonica din New York sub bagheta maestrului Zubin Mehta.

La scurt timp, Sarah Chang devine cel mai tânăr muzician care primește Avery Fisher Career Grant, iar în 1993 Premiul Gramophone "Cel mai tânăr artist al anului". Sarah Chang a depășit de mult excepționala etichetă de copil genial, devenind în ochii publicului “Zeița viorii” și situându-se în preferințele publicului între cei mai mari violoniști ai lumii din toate timpurile.

Sarah Chang cântă pe o vioară Guarneri del Gesù, instrument care a aparținut mentorului său, Isaac Stern și pe care l-a achiziționat după ce a probat zece viori Stradivarius și 8 del Gesù. George Enescu și Nicolo Paganini au cântat tot pe o vioară Guarneri del Gesù.

Sarah Chang, invitată de trei ori în Festivalul Enescu, concertează pe 15 aprilie la Opera Națională Română Cluj-Napoca și pe 16 aprilie la Sala Palatului București. Acompaniază Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului José Luis Gomez. Sarah Chang va cânta pentru prima dată în România Concertul pentru vioară nr.1 al compozitorului Max Bruch.

„Muzica este cea mai sinceră și universală formă de comunicare și are puterea de a-ți atinge sufletul și de a te purta într-o călătorie emoțională. Fie că îți place Bach, Bon Jovi, Beyonce sau Lady Gaga, muzica este coloana sonoră a vieții, iar eu sunt onorată și recunoscătoare că pot face ceea ce iubesc”, a declatat Sarah Chang, conform unui comunicat de presă.

“Concertul Bruch este înainte de toate foarte frumos, îți atinge inima cu romantism și este plin de dragoste. Este un concert foarte popular și accesibil. Poate fi ascultat la orice vârstă și în orice perioadă a vieții”, a mai spus artista.

Programul spectacolului este:

Felix Mendelssohn - Uvertura "Hebridele" ("Grota lui Fingal")

Max Bruch - Concertul pentru vioară nr. 1, Op. 26

pauză

Ludwig van Beethoven - Simfonia Nr.7, Op. 92

Evenimentul face parte din programul național-cultural “Artă contra Drog 2016”, un proiect inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula” și CIADO România, Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici. Prin acest program, organizatorii informează publicul asupra riscului consumului de droguri și oferă o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, invitând spectatorii să consume artă.

Biletele la concertele Sarah Chang din București – 16 aprilie, ora 19.30, Sala Palatului și Cluj-Napoca – 15 aprilie, ora 19.30, Opera Națională Română Cluj-Napoca se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News