Romanul „Sărăcuțul lui Dumnezeu” va fi prezentat marţi, 26 aprilie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. „Sărăcuţul lui Dumnezeu”, de Nikos Kazantzakis, este una dintre cele mai iubite şi traduse capodopere ale scriitorului grec.
Roman ce recompune viaţa Sfântului Francisc din Assisi, „Sărăcuţul lui Dumnezeu”, a fost tradus în peste treizeci de limbi şi publicat în mai mult de patruzeci de ţări, multe dintre versiuni, precum cea germană, engleză ori spaniolă, cunoscând mai bine de zece ediţii succesive. Traducerea în limba română este semnatată de regretatul Ion Diaconescu. La eveniment vor participa Francisca Băltăceanu, unul din cei mai importanţi hermeneuţi români ai Bibliei şi unul dintre traducătorii Septuagintei în limba română, părintele Dragoş Kelemen, călugăr în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, ordin întemeiat de Sfântul Francisc din Assisi, şi Dan C. Mihăilescu, scriitor şi critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction.
Sfântul Francisc Sfântul Francisc, „sărăcuţul lui Dumnezeu“, este, aşa cum ni-l înfăţişează sensibilitatea şi ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâșnitei înfruntări dintre spirit și carne, a neobositei aspiraţii către mântuire, credință și dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creație –, a nesfârșitelor haruri, dar și a nesfârșitelor frământări și lupte interioare aduse de căutarea și practicarea statornică a virtuții. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea și misterul unei vieți sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de înspăimântătoare în splendoarea ei – viața unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză și iubire desăvârşită de Dumnezeu, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine și sfânt al lumii întregi. Autorul Nikos Kazantzakis s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a fost şi înmormântat. Între 1902 şi 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, şi-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung şi în lat, călătorind până în ultimele luni de viaţă. Aflat veşnic în conflict cu autorităţile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era ataşat ideilor de stânga), deşi a îndeplinit o vreme şi funcţii publice, a găsit mai multă audienţă în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deţinând recordul de traduceri: în peste 100 de ţări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie –„ Odiseea. O continuare modernă” din 1938 conţine 33 333 de versuri; romane – „Le Jardin des rochers” (1936, scris în franceză), „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas” (1946), „Hristos răstignit din nou” (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident), „Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte” (1950, publicat în 1953) „Ultima ispită a lui Hristos” „Sărăcuţul lui Dumnezeu” (1954, publicat în 1956), „Fratricizii”, dramaturgie şi lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic „Raport către El Greco” (scris în 1956 şi publicat postum, în 1961, și ala mai departe. Multe dintre operele sale au fost publicate în România de Humanitas Fiction.
Nikos Kazantzakis s-a stins din viaţă pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.
Accesul la evenimentul de marți se face în baza unei rezervări la numărul de telefon 021.311.40.01 sau pe adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până la data de 26 aprilie, ora 18.30.