Ne așteptau de câteva ore în locul unde se termina șoseaua și începea ulița de glod spre căsuța lor din satul Vârf, comuna Năieni. Șase frați din familia Dabija și încă doi băieți crescuți de bunici, după ce au fost părăsiți de părinți, priveau nerăbdători spre fâșia de asfalt ca să zărească o mașină. Știau că venim încărcați cu cadouri pentru ei. Le spusese părintele Clapa de la „Biserica dintr-o piatră”, lăcașul satului ridicat de un om de afaceri în buza sitului arhelogic de la Năieni.

Era Joia Mare, iar doi tineri voluntari, Ștefania Dinu și Daniel Mușat, împreună cu Silviu Ionescu, promotorul campaniei „O șansă copiilor de la țară” (proiect al Asociației Jurnaliștilor Civici) au ajuns cu daruri de Paște pentru două familii din sătucul buzoian Vârf.

Primarul comunei Năieni și preotul satului confirmaseră că oamenii pe care vrem să-i ajutăm merită interesul societății, că sunt harnici și caută să câștige un ban prin muncă, iar copiii lor învață bine la școală chiar dacă le lipsesc multe – cărți, rechizite, încălțăminte, dulapuri în care să-și țină hainele sau chiar locuințe adecvate.

La țară, în multe-multe localități, lucrurile nu-s tocmai roze pentru copii. Multă sărăcie, case dărăpănate, animale din ce în ce mai puține, ulițe rămase fără piatră sau asfalt, un adevărat chin atunci când plouă. Lipsa locurilor de muncă pentru părinți se răsfrânge grav și asupra micuților. Omuleți fără copilărie, care cresc cu gândul de a pleca în viitor din vatra satului ca să-și facă o viață mai bună la oraș!

Familia Dabija este compusă din 10 persoane: 6 copii, mamă, tată și bunici. Trăiesc într-o căsuță din care lipsesc o groază de lucruri, dar sunt foarte uniți și se iubesc mult.

Mama (39 de ani) și tatăl (45 de ani) muncesc cu ziua prin sat, de regulă pe la bătrânii rămași singuri. Mare lucru nu câștigă, fiindcă nici cei care îi plătesc nu au bani prea mulți, dar nu stau cu mâinile-n sân ca să trăiască din alocația copiilor.

Băiatul cel mare, Vali, a împlinit 18 ani, dar are un handicap la coloană și abia este în clasa a VIII-a. A stat mult prin spitale, a fost operat și medicul i-a introdus un dispozitiv pe coloană ca să fie susținut trupul. Adolescentul e pasionat de robotică și și-a construit un gen de mașinuță cu telecomandă din resturile unor jucării. Un prim pas mărunt, dar Vali ne arată mândru mașinăria și spune că visează la lucruri mai complicate. Mădălina, 15 ani, are note mari la școală. Când se ivește ocazia, merge și ea la muncă, la tăiat de vie sau o ajută pe bunica la bucătărie. E pasionată de emisiunile cu „master chefi”, a învățat rețete și ar vrea să se facă bucătăreasă, ca să lucreze într-un restaurant luxos.

Cel de-al treilea frate, Ionuț, a împlinit 12 ani. Meșterește și el la mașinuțe pe lângă Vali, dar îl atrag teribil motoarele tractoarelor din sat. Ne spune că nu se lasă până nu va ajunge mecanic: „N-avem noi bani să cumpărăm tractor, dar o să repar tractoarele altora”.

Oana, deși are doar 11 ani, e responsabilă cu ordinea și curățenia din casă și cu supravegherea fraților mai mici, când părinții sunt la muncă. Merge la școală, învață și visează să aibă o casă luminoasă, cu un acoperiș din care să nu curgă apa, cu parchet, cu mobilă frumoasă. Și, neapărat, cu o baie!

La 6 ani, Denisa și mezina, Maria, de 3 ani, nu au încă reprezentarea unei altfel de vieți decât cea din satul Vârf. Fetițele s-au bucurat teribil de dulciuri, de fructe, dar mai ales de jucăriile imense din pluș, trimise de surorile Ilinca și Sonia Ioniță, două eleve din București. Nu știm dacă Maria mai mâncase vreodată o banană, însă am surprins-o când o savura. Da, o savura!

Efectiv, Maria o mânca încet, parcă dorea să-i simtă cât mai mult aroma, să nu termine fructul prea curând. Era un copil fericit, nespus de frumos!

 

Cine vrea să sprijine cu bani familia Dabija sau Campania „O şansă copiilor de la ţară” poate dona în contul: RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, CIF 32814287, Swift BRDE ROBU, deschis la BRD filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici.

Nu-și amintesc chipurile părinților care i-au părăsit

Robert și Mădălin Petre sunt alți copii din satul Vârf loviți de soartă. Băieții sunt frați, crescuți de bunici de la vârsta de doi ani, respectiv o lună, după ce părinții i-au părăsit și au dispărut în lume. Copiii au acum 13 și 11 ani. Nu-și amintesc cum arătau mama și tata.

Bunicul a fost nevoit să meargă la autorități și să ceară decăderea din drepturi a părinților ca să-i poată aduce „în rândul lumii” pe nepoți. Adică să-i înscrie la școală, să aibă drept la alocație, și cât e și mai câte responsabilități cad în sarcina unui părinte. Singurul venit este indemnizația bunicii, Aurica Nițu, pentru luarea în plasament a băieților.

​

De curând, o asociație, „Împreună pentru buzoieni”, le-a construit copiilor o cameră numai a lor , lângă cea a bunicilor. Le-a dăruit alimente, hăinuțe, un televizor, pe unul din băieți l-a dus la doctor. Noi, Asociația Jurnaliștilor Civici, le-am făcut un cadou după care tânjeau: un calculator, monitor, mouse și un joc „play station”, trimis de un român stabilit în Anglia.

Pungile cu dulciuri, fructe și îmbrăcăminte, nici n-au mai contat pentru ei în fața tehnicii.

 

Să ajutăm 6 copii să aibă o locuință!

Pentru un timp, cei 6 copii ai familiei Dabija se vor bucura de alimentele, dulciurile și fructele aduse de voluntarii AJC, de hăinuțe, jucării și cărți.

Facem, însă, un apel către oameni mai avuți din zona Buzăului, la firme cu materiale de construcții să ajute această familie cu niște tablă pentru acoperiș, cu dușumele pentru că este lut pe jos, cu mobilier și tubulatură pentru o baie. Sunt copii buni și harnici, care și-au construit un gen de cărucior din patru scânduri, ca să se joace așa cum o fac puștii de la oraș cu tricicletele sau bicicletele. Noi și prietenii noștri, donatori, o să le fim alături și pe mai departe.