În total, din 13 ianuarie și până acum au fost pronunțate 49 de sentințe de achitare în cazul unor persoane, polițiști, agenți de la fisc sau administratori de spitale. Primul verdict de achitare, care anunță un an foarte prost pentru DNA, a fost emis de Tribunalul Suceava, într-un dosar în care 34 de persoane au fost acuzate că au constituit o rețea de contrabandă cu țigări, acuzațiile invocate fiind de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, grup infracțional organizat, trafic de influență și folosirea în orice mod de informații care nu sunt destinate publicității. Judecătorul care a judecat acest dosar a considerat că persoanele acuzate nu au comis infracțiunile de care sunt acuzate și în consecință a dispus achitarea. Acest dosar a fost făcut cu sprijinul SRI. Cei mai mulți dintre cei trimiși în judecată erau polițiști de frontieră și vameși. La vremea respectivă, descinderea a beneficiat de o mediatizare excesivă.

După doar o zi, pe 14 ianuarie, Tribunalul Arad a pronunțat alte achitări, într-un alt dosar în care 13 agenți de la Poliția de Frontieră și un inspector vamal au fost ”săltați” de DNA Timișoara, fiind acuzați că au luat mită în legătură cu serviciul. Procurorii susțineau la vremea respectivă că polițiștii solicitau sume de bani cuprinse între 150 de euro și 41.000 de euro, pentru permite introducerea în România a unor diverse bunuri. În schimb, judecătorul de la Arad a ajuns la concluzia că faptele nu există și că agentul DNA, a acționat provocat și a adunat probe cu încălcarea dispozițiilor legale.

Joi, 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanța a decis că managerului Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățâna nu se face vinovat de abuz în serviciu, și în consecință a fost achitat. ”La data de 11 iunie 2013, intre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta ‘Sf. Apostol Andrei’ Constanta, reprezentat de inculpatul Capatina Danut, la acea data manager al unitatii medicale, si o societate comerciala, a fost incheiat un contract – neprevazut in planul anual al achizitiilor publice – avand ca obiect prestarea unor servicii de consultanta pentru conventiile incheiate de spital cu casele de asigurari de sanatate, publice si private (pe o durata de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept)”, anunța DNA, la momentul respectiv.

Te-ar putea interesa și: