Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", deţinător al unuia dintre cele mai importante trofee europene, Ursul de Argint, este propunerea României pentru premiile Academiei Americane.
"Mă bucur că filmul meu este propus spre nominalizare la Oscar, dar nu vreau să fac un spectacol din asta", spune regizorul Florin Şerban, al cărui film multipremiat în festivalurile europene, "Eu când vreau să fluier, fluier", este propunerea României pentru categoria Cel mai bun film într-o limbă străină la premiile Academiei Americane de Film. "E doar o propunere. Încă nu s-a încheiat procesul", a adăugat Şerban.
"Procesul este foarte lung şi laborios. Propunerea înseamnă mult pentru mine şi pentru echipă, însă, până la cei cinci nominalizaţi e drum lung. E vorba de lobby, de publicitate, de bani, nu e aşa de simplu. Vom vedea", a declarat Şerban pentru EVZ.
Din juriul care a desemnat propunerea României la Oscar au făcut parte criticii de film Eugenia Vodă, Dana Duma, Cristina Corciovescu şi Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Anul trecut, juriul din România a mizat pe filmul lui Corneliu Porumboiu, "Poliţist, adjectiv", care însă nu a fost selectat în competiţie de juriul american.
Cinci paşi pentru eligibilitate
Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la această categorie trebuie să fie lungmetraje produse în afara SUA, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine între 1 octombrie 2009 şi 30 septembrie 2010 şi trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf, dar şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.
Cu un buget de circa 900.000 de euro, din care 250.000 - finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, "Eu când vreau să fluier, fluier" este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, la care a primit două distincţii: marele premiu al juriului, Ursul de Argint, şi "Alfred Bauer". Filmul a plecat cu două trofee şi de la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo.
În timp ce Cristi Puiu, citat de Mediafax, consideră că propunerea României pentru Oscaruri nu reprezintă mai mult decât "un act de rutină, o chestie de imagine", Florin Şerban crede în Oscar.
"Oscarul pentru mine este unul dintre cele mai importante festivaluri. Premiază entertainment, valoare, originalitate, dar, mai ales, spectacol. Are multă atracţie şi aplecare pentru public şi este un festival comercial, fără doar şi poate", a conchis regizorul.