Sandu l-a surprins pe cel mai vârstnic alegător. Are 105 ani, s-a născut în România Mare și a trecut prin calvarul deportării

Sursa foto: Facebook/maia.sandu

Republica Moldova. Vizită neașteptată a președintei realese Maia Sandu în familia celui mai vârstnic votant la alegerile prezidențiale. Constantin Cojocari are 105 ani și a făcut un drum lung pentru a-și ridica certificatul din Chișinău, pentru a putea vota la țară, acolo unde locuiește de fapt.

Constantin Cojocari, surprins de vizita Maiei Sandu

Proaspăt realeasă în funcție, Maia Sandu a mulțumit în repetate rânduri celor care și-au exercitat dreptul la vot. Astăzi, l-a vizitat pe cel mai vârstnic votant, Constantin Cojocari care are 105 ani împliniți.
„Azi am avut onoarea să stau la sfat cu cel mai în vârstă alegător din Moldova - domnul Constantin Cojocari din satul Sofia, Hîncești. La ai săi 105 ani, domnul Cojocari, a ținut neapărat să voteze, chiar dacă asta a însemnat să facă un drum până la Chișinău, unde are viza de reședință, să-și ia certificatul pentru drept de vot”, a scris Maia Sandu.
Șefa statului spune că toată țara a rămas impresionată de exemplul său. Bărbatul are o poveste de viață la fel de emoționantă - s-a născut în România Mare, dar a fost deportat în Siberia în 1944. A fost deținut în lagărele staliniste nouă ani din viață.
„I-am ascultat fascinanta istorie de viață - despre cele două deportări ale familiei sale. Despre cât de greu a fost când a revenit acasă și multe alte greutăți prin care a trecut. Mi-a povestit cum oamenii gospodari au avut cel mai mult de suferit în perioada regimului totalitar. Dar ei au rezistat și au continuat să facă lucrurile bine.  Cu dragoste față de țară și față de semeni. Mi-a spus cât de îngrijorat este de războiul din Ucraina și cât de mult își dorește să fie pace. Mi-a zis că a mers la vot pentru că își dorește să prindă ziua când Republica Moldova va fi pusă la adăpost. În Uniunea Europeană”, a povestit Maia Sandu.

Sursa foto: Facebook/maia.sandu

Cei mai activi votanți, cu vârsta până la 45 de ani

Cetățenii cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani au fost cei mai activi alegători în turul doi al alegerilor prezidențiale. Aceștia au înregistrat o rată de participare de 20,14%.
Conform datelor prezentate de CEC, urmează în clasament persoanele cu vârste cuprinse între 56 și 65 de ani.
La celălalt pol sunt cetățenii cu vârste de peste 76 de ani, care au înregistrat o prezență la vot de doar 4,5%.
Lista este completată de tinerii, cu vârste de la 18 la 25 de ani, care au participat în turul doi al scrutinului prezidențial în proporție de 8,32%.

Sursa foto: jurnal tv