Controalele au fost coordonate chiar de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca. La prima unitate verificată, de tip „împinge tava”, preşedintele ANPC s-a enervat când a descoperit, în bucătărie, mâncare veche, păstrată la congelator, pentru a fi servită de proaspătă, turiştilor: bucăţi de carne de vită, de burtă fiartă, chifteluţe, sarmale, varză murată. Patronul, care a susţinut că mâncarea era pentru consumul propriu, şi-a vărsat nervii pe ziarişti, luându-i la goană. Unitatea a fost închisă până la remedierea deficienţelor.

„Sănătatea turiştilor, pusă în pericol”

La a doua terasă verificată, administratorul, împăciuitor, şi-a recunoscut neglijenţa, „omul mai şi greşeşte”, după ce comisarii OPC i-au găsit în frigider brânză, carne, murături, toate mucegăite, improprii consumului. Iar la a treia terasă, pachetele congelate de mici, cârnaţi, carne tocată, aveau termenul expirat. Sancţiunile s-au ridicat la 20.000 de lei, respectiv 10.000 de lei. "Am crezut că nu o să mai găsim deficienţele de anul trecut. Patronii nu au voie să pună în pericol viaţa clienţilor, a turiştilor. Ne tot sunt sesizate cazuri de toxiinfecţii alimentare, nu e în regulă”, a comentat preşedintele ANPC, Marius Dunca.

Controalele OPC pe litoral vor continua toată vara

Terasele şi restaurantele din staţiuni vor fi supravegheate de zeci de comisari OPC detaşaţi din ţară. „După ce le dăm amenzile maxime, 10.000-20.000 de lei, le închidem unităţile, să vedem dacă mai fac asemenea lucruri. Avem toată vara la dispoziţie” îi avertizează Marius Dunca pe patroni. Cele trei Comandamente ale ANPC sunt deschise la Mamaia, Jupiter şi Costineşti. Pe lângă unităţile de alimentaţe publică, comisarii OPC vor verifica şi unităţile hoteliere de pe litoral.