Informațiile despre starea de sănătate a lui Silvio Berlusconi sunt deosebit de îngrijorătoare. Renumitul om politic italian a fost spitalizat după o cădere suferită în reședința sa din Roma. Aflat la respectabila vârstă de 84 de ani, Silvio Berlusconi a apărut foarte rar în public în ultimul timp.
Silvio Berlusconi a fost spitalizat după o cădere la reședința din Roma
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat miercuri noaptea, după ce a căzut în reşedinţa sa din Roma, a anunţat joi partidul fondat de el, Forza Italia.
Conform informaţiilor preluate de dpa, Berlusconi a suferit contuzii şi a primit îngrijiri la un spital din Milano, de unde a fost deja externat, relatează Agerpres .
”Il Cavaliere” a apărut în public marți după o absență îndelungată
Deosebit de popular în Italia, dar și în plan extern, de asemenea, la fel de controversat, politicianul şi magnatul media supranumit "Il Cavaliere" a apărut marţi în public prima dată după o absenţă îndelungată din cauza îmbolnăvirii de COVID-19. Silvio Berlusconi a părut relativ obosit după o discuţie cu primi-ministrul desemnat al Italiei, Mario Draghi, pe care a declarat că îl susţine.
Silvio Berlusconi nu se mai prezentase în faţa presei din septembrie anul trecut, la externarea dintr-un spital din Milan. Acolo el fusese tratat după infectarea cu coronavirus, urmată nefericit de o complicație - dublă pneumonie gravă. În ianuarie, el a fost spitalizat din nou, la centrul de cardiologie din Monaco, după simptome de aritmie cardiacă. Magnatul și omul politic italian a suferit în 2016 un implant de valvă cardiacă artificială.
Silvio Berlusconi - locul 118 în Revista Forbes
Silvio Berlusconi (născut la 29 septembrie, 1936 la Milano) a fost premier al Italiei între 1994-1995, 2001-2006, respectiv 2008-2011). Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media. Revista Forbes l-a desemnat ca cea mai prosperă persoană din Italia,cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). De asemenea, conform averii de 7,8 miliarde de dolari în 2011, Revista Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.
Oricât de popular ai fi, există și persoane dușmănoase. În decembrie 2009, în cursul unui miting Berlusconi a fost atacat și grav rănit în față de către Massimo T., un bărbat de 42 de ani bolnav mintal. Agresorul s-a folosit de o statuetă cu care i-a rupt nasul și doi dinți. Silvio Berlusconi a scris imnul celor de la AC Milan împreună cu producătorul și cântărețul de muzică pop Tony Renis. De asemenea, magnatul italian deține clubul italian AC Milan.