Salvați Copiii România cere mărirea alocației de stat la 200 de lei

În opinia reprezentanților organizației, actualul cuantum de 42 de lei pe lună pentru fiecare copil nu își atinge scopul acela de a proteja copiii în fața riscului de sărăcie.

"Alocaţia de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituţie. Pentru ca acest drept constituţional să-şi atingă scopul - protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, Organizaţia Salvaţi Copiii susţine mărirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe lună, modificare propusă printr-un proiect de lege înaintat Senatului României în 2014", se arată într-un comunicat al organizației.

Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră că alocaţia de stat, acordată în prezent copiilor care au împlinit 2 ani, reprezintă o sumă de bani (42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilităţi) nesemnificativă pentru familie care nu-i poate asigura în aceste condiții dreptul la supraviețuire și dezvoltare, alimentație și școlarizare.

În document, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, precizează că a trimis preşedinţilor comisiilor specializate din Camera Deputaţilor cererea de a aproba mărirea alocaţiilor pentru copii şi de a lua în considerare o analiză pe această temă, "ţinând seama de datele recente ale stării de sărăcie în care trăiesc aproape jumătate dintre copiii din România, precum şi de necesitatea respectării consecvente, în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, inclusiv de către Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului românesc contemporan".