"Salvaţi copiii": Reducerea concediului de maternitate încalcă dreptul la supravieţuire a copilului

Dacă se va reduce perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, familia ar putea deveni vulnerabilă şi ar putea chiar să îngroaşe rândurile asistaţilor sociali, consideră specialiştii de la Organizaţia "Salvaţi copiii".

În plus, această hotărâre este cu atât mai absurdă în opinia acestora, cu cât creşele, singurele instituţii care primesc copiii sub trei ani sunt insuficiente.

Creşa sau să se întoarcă la muncă

"Posibilităţile pe care le are un părinte din România pentru îngrijirea unui copil în vârstă de până la doi ani sunt limitate: creşele sunt insuficiente, iar instituţia bonelor nu este reglementată, ceea ce înseamnă că părintele nu are mijloace legale, pentru a nu le mai menţiona pe cele economice, pentru a-şi lăsa copilul în grija unei bone. În plus, reinserţia mamei în câmpul muncii este sensibilă, pentru că, în cazul în care nu poate reveni la vechiul loc de muncă şi este privată de indemnizaţia lunară până ce copilul împlineşte doi ani, ea va deveni mult mai vulnerabilă şi va avea nevoie de asistare socială din partea statului", consideră Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv "Salvaţi Copiii" România.

Totodată, aceştia aduc ca argument împotriva adoptării acestei hotărâri chiar Convenţia ONU privind Drepturilor Copiilor. "Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, dreptul la supravieţuire şi dezvoltare a copilului trebuie asigurat prin politici adecvate de susţinere şi protecţie a copiilor şi familiilor, România, ca stat semnatar, fiind obligată să aloce resurse în limite maxime disponibile", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Specialiştii propun ca indemnizaţia părinţilor să rămână în aceeaşi formă de reglementare. O alternativă ar fi însă un sistem de acordare a indemnizaţiei pe o perioadă mai lungă de timp, cu cuantumuri descrescătoare de la un an la altul.