Pompierii din Mehedinți au avut o misiune grea în după-amiaza de 29 iunie. Aceștia au trebuit să salveze un turist dintr-o prăpastie aflată lângă Mănăstirea Sf. Ana din Orșova.
Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Raluca Tîrcă, a declarat pentru AGERPRES că Alexandru Pavăl, de 21 de ani, din Timișoara, se afla pe Dealul Moșului, pe un traseu nemarcat și a căzut într-o râpă de unde nu a mai putut ieși.
,,Am fost solicitați de acesta prin 112 să-i dăm ajutor. La fața locului a fost trimis un echipaj format din doi ofițeri și șase subofițeri de la Detașamentul de Pompieri din Orșova, care au intervenit pentru salvarea turistului', a precizat Tîrcă.
După salvarea spectaculoasă, tânărul a fost dus de urgență la Spitalul din Orșova, pentru a primi îngrijiri medicale.