Peste 350 de evenimente şi un milion de titluri în vânzare propuse de circa 200 de edituri prezente vor constitui atracţiile celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo între 20 şi 24 mai, a anunţat marţi preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), Grigore Arsene.
Potrivit lui Arsene, la Bookfest îşi vor lansa noi volume: preşedintele Klaus Iohannis, Adriana Săftoiu, Horia Roman Patapievici, Adrian Năstase, Ion Mihai Pacepa. O proiecţie gratuită cu filmul "Aferim" şi un concert al formaţiei Trei parale vor constitui alte tentaţii oferite vizitatorilor salonului, care vor beneficia de 4.000 de titluri noi. Republica Cehă va fi invitatul de onoare al salonului, cinci autori cehi contemporani de primă mărime urmând a fi prezenţi la târg, pentru a participa la lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, precum şi la evenimente dedicate filmului şi teatrului. Până în prezent, la Bookfest au fost invitate Spania, Ungaria, Franţa, ţările de limba germană (Germania, Austria, Elveţia) şi Polonia. România a fost ţară invitată de onoare a Târgului Internaţional "Lumea Cărţii" de la Praga în anul 2012. Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti. Accesul la Salonul Internaţional de Carte Bookfest va fi gratuit.