Saloanele de tatuaje sunt vizate de noi măsuri stricte. Conform legii, cei care lucrează în acestea nu vor mai putea face tatuaje sau piercinguri minorilor. Aceste proceduri vor putea fi efectuate doar cu acordul părinților.
Reguli stricte pentru saloanele de tatuaje
Potrivit Ordinului nr. 1648/2024 privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare şi saloanele de tatuaj, regulile vor fi mai stricte privind serviciile oferite clienților. Astfel, actul normativ prevede ca personalul din saloanele de tatuaje să nu mai poată oferi aceste servicii adolescenților, în lipsa unui acord din partea părinților.
„Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal şi implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepţia piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui. Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, conform actului normativ.
Ordinul a fost semnat de Alexandru Rafila
Potrivit articolului, „ este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale”. De asemenea, noile norme arată că este interzisă „mutilarea genitală sub orice formă, precum şi orice altă procedură ce poate fi definită ca o circumcizie la femei”.
În același timp, documentul prevede că „nu este luat în considerare acordul femeilor la niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane”.
Reguli legate de produsele folosite în saloanele de înfrumusețare și de tatuaje
Noile norme fac referire și la produsele utilizate în saloanele de înfrumusețare.
„Toate procedurile estetice care se efectuează în salonul de înfrumuseţare sunt efectuate cu produse cosmetice autorizate şi doar de către personal calificat, cu o pregătire profesională conform standardelor ocupaţionale. În saloanele de înfrumuseţare sunt interzise efectuarea procedurilor estetice încadrate ca proceduri medicale estetice invazive şi proceduri estetice pentru care se folosesc produse clasificate ca medicamente sau dispozitive medicale”, mai prevede Ordinul de ministru.