Un clan din Măguri-Răcătău consideră "diavolesc" orice contact cu exteriorul şi refuză asistenţa medicală pentru copii.
Opt copii, cu vârste cuprinse între 2 ani şi 12 ani, au fost salvaţi ieri din mijlocul unei secte religioase, izolată în inima Munţilor Apuseni, la circa cincizeci de kilometri de Cluj-Napoca. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului Cluj însoţiti de un executor judecătoresc şi de 20 de jandarmi, dotaţi cu scuturi, căşti şi bastoane, au luat cu asalt locuinţa unuia dintre membrii sectei, Nicolae Vidrean.
Bărbatul de 36 de ani este tatăl celor opt copii cărora le refuză atât condiţii decente de trai, dar, mai tragic, dreptul la asistenţă medicală. Măsurile de siguranţă au fost necesare deoarece Vidrenii sunt extrem de violenţi şi orice altă încercare a autorităţilor de a se apropia s-a soldat cu eşecuri.
Comunitatea care s-a izolat aici, cea a Vidrenilor, şi-a inventat şi propovăduieşte o religie nou-nouţă, refuză orice tratament medical şi nu respectă nicio autoritate pământească. Pentru ei, contactul cu altă persoană este considerată o lucrare a diavolului. Despre televizor, radio sau orice alt aparat electrocasnic nici nu poate fi vorba. Clanul Vidrenilor nu-şi declară copii, născuţi acasă, în condiţii infecte, şi au fost cazuri în care, lipsiţi de asistenţă medicală, copii grav bolnavi au murit.
Dormeau claie peste grămadă
Locuinţa familiei Vidrean este situată în comuna Măguri-Răcătău, pe o uliţă de munte, brăzdată de mici pârâiaşe, numită de localnici „zona Vidrenilor“. Este un peisaj care declanşează inevitabil imagini din filmele americane.
În casa lui Nicolae Vidrean domneşte o sărăcie lucie. Trezit din somn de oamenii legii, bărbatul este cât se poate de paşnic. Îl ascultă liniştit pe executorul care îi citeşte sentinţa instanţei, aşa că cei opt micuţi dorm în continuare. Sunt înghesuiţi câte doi sau trei, în camera care nu are mai mult de 12 metri pătraţi. Cei mai mărişori nu mai au pat, ci dorm chirciţi într-o ladă mai mare a unui fost recamier.
Treziţi cu greu, copiii încep să se lase îmbrăcaţi şi preluaţi de psihologii de la Protecţia Copilului, însă tatăl lor devine din ce în ce mai violent. Pe timp ce trece, bărbatul izbucneşte şi turuie în permanenţă că vinovată de toată această situaţie este soţia lui, pe care a alungat-o de acasă pe motiv că s-a culcat cu tot satul. „Curva aia de nevastă mi-a făcut toate astea. Mergeţi, copilaşii mei, că o să vin şi eu să vă văd. Sunt câine sau ce sunt? Nu mai au oamenii voie să se despartă?“, repeta continuu Vidrean.
Acesta a recunoscut că nu acceptă nicio asistenţă medicală pentru că aşa vrea. „Am fost amu nu ştiu câţi ani cu muierea la doctor şi şi-au băgat mâna în ea. Ca într-un animal şi-au băgat mâna“, a mai povestit bărbatul. Eugenia Vidrean era bătută zilnic, până când nu a mai fost lăsată să intre în casă. Femeia a dormit chiar şi în zăpada din faţa casei cu gândul la copiii ei. „Lui Nicolae Vidrean i-a fost întocmit un dosar penal pentru lovire şi abandon după ce şi-a alungat soţia de acasă“, confirmă şeful Postului de Poliţie din Măguri-Răcătău, agentul-şef principal Marin Mureşan. TRAGEDIE
Ucişi de lipsa tratamentului
În urma reclamaţiei depuse de mama copiilor, Tribunalul Cluj a emis o ordonanţă preşedinţială prin care a încuviinţat preluarea şi internarea copiilor. „Părinţii copiilor au făcut parte din cultul penticostal, iar în urmă cu câţiva ani, după excluderea din această religie, au format o comunitate religioasă nouă, cu principii şi reguli proprii. Conform acestor reguli, membrii comunităţii refuză orice ajutor medical, iar femeia are un statut aparte, în sensul că nu are voie să intre în contact cu nimeni. Copiii bolnavi nu sunt duşi la medic, intervenind decesul de fiecare dată când aceştia se confruntă cu o boală gravă“, a conchis instanţa. Copiii au ajuns ieri la un centru de plasament din oraşul Huedin, unde vor fi evaluaţi din punct de vedere medical şi psihologic. Potrivit Nicoletei Brad, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului şi Asistenţă Socială, Vidrean îi „intoxica“ pe copii că a vorbit cu Dumnezeu, care i-ar fi spus ce rele a făcut mama lor. Nicolae Vidrean a declarat că nu are nevoie de avocat care să-l reprezintă într-un eventual proces pentru a obţine custodia copiilor, deoarece singurul lui avocat este Dumnezeu. ŞCOALA
„Li se cultivă agresivitatea“
Şcoală pentru copiii din comunitatea Vidrenilor există doar cu numele. Dacă merg la ore, nu se implică şi nu învaţă mai nimic. Directoarea şcolii din Măguri-Răcătău, profesoara Mărioara Safta, a declarat pentru EVZ că, în prezent, copiii care vin la şcoală refuză să respecte regulamentele şcolare. „Dacă încerci să le explici, stau şi te ascultă, dar nu pricep nimic. Copiii sunt foarte retraşi în clasele I-IV, după care, în clasele V-VIII, devin foarte violenţi. Eu spun că acest comportament vine din familie, unde li se cultivă sentimentul de agresivitate şi unde sunt învăţaţi să fie bătăuşi“, a precizat profesoara Safta. Potrivit acesteia, copiii aveau un comportament atât de agresiv, încât aceştia erau în stare să arunce cu pietre după propria mamă şi doar pentru că tatăl lor le-a cerut asta.
SECTE „IZOLAŢIONISTE“ Rupţi de lumea civilizată
La nivel mondial, numărul sectelor şi cultelor ai căror membri trăiesc în recluziune, uneori în condiţii mizere, alteori mult în afara legii, este mare şi în continuă creştere. Un exemplu mai recent este cel al „Adevăratei Biserici Ortodoxe Ruse“, o grupare religioasă condusă de Piotr Kuzneţov, un fost arhitect bolnav de schizofrenie. Sectanţii nu aveau voie să se uite la televizor, să asculte la radio sau să folosească bani.
În noiembrie 2007, între 29 şi 35 de „adevăraţi ortodocşi“ s-au ascuns într-o peşteră, unde aveau de gând să aştepte „sfârşitul lumii“, prezis de Kuzneţov pentru 1 mai 2008. O parte din membrii sectei au părăsit grota înainte de „apocalipsă“, alungaţi de o surpare şi din motive medicale, ultimii abandonând refugiul pe 16 mai, din raţiuni sanitare. În aprilie 2008, Biserica Fundamentalistă a lui Iisus Hristos a Sfinţilor Zilelor din Urmă, o sectă non-apocaliptică din SUA, desprinsă din Biserica Mormonă, a fost acuzată că exploatează sexual minore din familiile membrilor. Adolescentele erau silite să ia în căsătorie bărbaţi mult mai în vârstă şi să întreţină relaţii sexuale cu aceştia. Unele dintre copile nu ieşiseră niciodată din complexul sectei texane.
Una dintre cele mai vechi secte, Amish, deşi la origine europeană (Elveţia, 1693), a dispărut complet de pe Bătrânul Continent, dar continuă să prospere în Statele Unite. Membrii acesteia trăiesc spartan, izolaţi de societatea modernă, refuzând să folosească aparate electrice sau mijloace de locomoţie contemporane. (Constantin Vlad) OAMENII BISERICII DENUNŢĂ FANATISMUL
„Sectanţi cu creierele spălate“
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe care studiază sectele religioase sunt de părere că ceea ce se întâmplă la Măguri-Răcătău face parte din categoria sectanţilor fanatici. Preotul profesor Valer Bel, de la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, a declarat că există secte recunoscute oficial care refuză tratamentul medical. „Din câte ştiu eu, iehoviştii refuză transferul de sânge. Sunt sute de secte fiecare cu principiile ei. În cazul de la Măguri-Răcătău, cred că membrii comunităţii sunt dependenţi de liderii lor, care le oferă o falsă comunitate. Este un fel de spălare a creierului. Cred că este vorba de o sectă care contestă orice principiu al vieţii“, a declarat preotul Valer Bel.
La rândul său, mitropolitul Clujului, Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu Anania, a dat exemplu un caz de când a fost închis ca deţinut politic la Penitenciarul Aiud. „Era acolo un deţinut care refuza tratamentul medical din motive religioase. Eu i-am replicat cu o pildă din Biblie, iar omul a acceptat în cele din urmă tratamentul“, a spus ÎPS Bartolomeu.