Frans Timmermans, candidatul socialist la președinția Comisiei Europene, susține o măsură care ar putea crește salariul minim în România cu 1.000 de lei. Acesta s-a pronunțat la Varșovia pentru introducerea unui salariu minim în toate țările Uniunii Europene, cu scopul de a reduce polarizarea dintre bogați și săraci.
„Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv. Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”, a declarat politicianul într-o dezbatere organizată de social-democrații polonezi în apropierea alegerilor din 23-26 mai.
În momentul de față, în țara noastră, salariul minim brut pe economie este de 2.080 lei, iar cel mediu brut este 5.163 de lei. În cazul în care această propunere ar deveni lege, salariul minim în România ar ajunge până la 3.097 lei.
22 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene dispun în prezent de un salariu minim fixat prin lege.
Frans Timmermans a mai preconizat și impozitarea cu 18% a marilor corporații, în funcție de beneficiile aduse de acestea Uniunii Europene. O altă măsură abordată a fost instaurarea accesului generalizat la serviciile de sănătate, în Uniunea Europeană, pentru orice cetățean european, indifrent în ce țară din Uniune.