Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată românilor că au rămas în continuare codaşii Europei când vine vorba despre salarii.
Astfel, conform sursei citate, în 2019, salariul mediu net din România a fost de aproape 3.000 de lei, mai mare cu 13% faţă de valoarea înregistrată în 2018.
La aceste concluzii s-a ajuns în contextul în care în 2019 au fost peste 5,1 milioane de salariaţi în economia locală.
Deloc surprinzător în prezent, la fel cum a fost şi în deceniile precedente, bărbaţii au avut salarii medii nete lunare mai mari decât ale femeilor.
Comparaţia a vizat majoritatea activităţilor economice. Cele mai mari diferenţe au fost semnalate în intermedieri financiare (peste 20,0%) şi asigurări (39,1%).
Cele mai mari salarii din România
La fel ca în alţi ani, cele mai mari câştiguri salariale vin din zona angajaţilor care lucrează în domeniul IT.
Pe locurile următoare sunt cei din intermedieri financiare şi asigurări, administraţie publică, producţia şi furnizarea de energie electrică
Top 5 al celor mai mari salarii din România este completat de lucrătorii care activează în industria extractivă.
Valoarea unui salariu mediu net
Institutul Naţional de Statistică (INS) a mai dezvăluit că, în comparaţie cu 2018, românii au avut un salariu mediu net de aproape 2.986 de lei în 2019.
Asta înseamnă că a fost mai mare cu 13% faţă de cel încasat în 2018. De asemenea, angajatorii au cheltuit în medie, într-o lună, 5.092 lei brut per salariat.
Transpus în cifre, asta înseamnă o creştere cu 11,3% faţă de anul precedent. A fost o creştere şi în ceea ce priveşte numărul mediu al salariaţilor.
Faţă de 2018, în anul 2019 acesta a fost de 5,16 milioane, în creştere cu 96.400.
Salariu minim toate ţările UE
În conformitate cu practicile naţionale şi respectând autonomia partenerilor sociali, Comisia Europeană ţinteşte introducerea unui salariu minim la nivel european.
La începutul acestui an, Bulgaria avea cel mai scăzut salariu minim brut pe economie din UE (312 euro).
În Top 10 apare încă 9 state membre UE, printre care şi ţara noastră: Letonia (430 euro), România (466 euro), Ungaria (487 euro), Croaţia (546 euro), Cehia (575 euro), Slovacia (580 euro), Estonia (584 euro), Lituania (607 euro) şi Polonia (611 euro).
La polul opus, ţările membre cu cea mai ridicată valoare a salariului minim pe economie sunt Olanda (1.636 euro), Irlanda (1.656 euro) şi Luxemburg (2.142 euro).
Cel mai mare salariu minim din UE
Conform informaţiilor din raportul citat, cel mai mare salariu minim pe economie din Uniunea Europeană este de aproape 7 ori mai mare decât cel mai scăzut.
Revenind la datele Institutului Naţional de Statistică din noiembrie 2019, acestea arată că în România salariul mediu net era de aproximativ 3.200 de lei.
În acelaşi timp, salariul minim pe economie era de 1.160 de lei, acesta din urmă reprezentând 36% din salariul mediu.
Un calcul simplu arată că, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să urce cu 760 de lei, ajungând la 1.920 lei net.
Salariu mai mic şi în mediul privat
Românii care lucrează în sectorul privat trebuie să afle că au salarii mai mici cu aproape 100 de euro față de Ungaria și cu 263 de euro sub Polonia.
România devansează doar Bulgaria când vine vorba despre salariul din mediul privat încasat în țările UE din regiune.
Practic, Polonia are cea mai puternică economie din regiune și se apropie de pragul de 1.000 de euro al salariului menţionat.
La capitolul state care nu fac parte din UE, Rusia este clasată cel mai bine, cu un salariu mediu net în privat de 553 euro.
Germania și Austria rămân fruntaşele în acest top datorită economiilor performante.
Trebuie amintit că în România, salariul brut al angajatului reprezintă aproape în totalitate costul angajatorului cu angajatul.
În acest context, de la începutul anului 2018, doar angajații plătesc contribuții la pensie și sănătate.
În 2019, o parte dintre acestea erau achitate și de angajator.
sursa: insse.ro