Profesorii intenționează să iasă în stradă, la proteste, deoarece nu și-au primit restanțele salariale datorate de guvern încă din anul 2017. Sindicaliștii din sistemul de învățământ spun că vor protesta alături de poliţişti, dar și de alţi bugetari la protestul programat pentru joi, 20 octombrie.
Profesorii vor ieși în stradă, în Piața Victoriei, la proteste, alături de polițiști și alți sindicaliști din sistemul bugetar, joi, 20 octombrie. Manifestația este programată la sediul Guvernului, iar profesorii vor solicita să li se plătească restanțele salariale care datează din 2017.
Până la sfârşitul acestui an, cadrele didactice ar fi trebuit să primească în medie câte 130 de lei net. Suma reprezintă diferenţe salariale din 2017 şi până astăzi. Sindicaliștii vor să protesteze după ce au aflat că guvernanții vor să amâne plata restanțelor salariale pentru profesori pe anul viitor, în 2023.
„Va fi un miting în Piaţa Victoriei si apoi mergem către Piata Revoluției. Vine un moment în care nu mai poate nimeni să îi stăpânească pe oameni şi atunci Doamne ferește de o revoltă națională, pe care nimeni nu o mai poate potoli", a declarat Anton Hadăr, preşedinte F.N.S „Alma Mater”.
Potrivit sindicaliștilor din educație, un salariu decent pentru cei care iau în considerare o carieră în sistemul de învățământ ar trebui să pornească de la cel puțin 3.000 de lei net. În prezent, profesorii debutanţi au un salariu de 2.480 de lei net.
Autoritățile nu au bani pentru salariile profesorilor
Conform legii, salariile profesorilor şi agajaţilor din şcoli sau universități ar fi trebuit să crească cu 16% încă din 2020. Până acum, însă, Guvernul PSD – PNL – UDMR a acordat o creștere salarială de numai 4%. Diferenţele dintre ce ar fi trebuit să primească, conform prevederilor din lege, şi ce au primit deja se vor plăti în tranșe până în anul 2026.
Ministrul Educației ridică din umeri, atunci când vine vorba despre salariile cadrelor didactice și, cu toate că ar dori să le majoreze, spune că nu sunt bani.
Proteste organizate de sindicatele din poliție
Joi, 20 octombrie este programat un miting al sindicaliștilor din Poliție, în Piața Victoriei. Polițiștii au demarat seria mișcări sociale acuzând salariile și pensiile prea mici, raportat la creșterile de prețuri și la facturile foarte mari la energie.
Protestele au început cu pichetări, la nivelul unor localități din țară și vor culmina cu mitingul din București, de joi, 20 octombrie.
Polițiștilor li se adaugă și alși angajați din sectorul public, afiliați la Cartel Alfa. Sindicaliştii de la Cartel Alfa au organizat mai multe acțiuni, în toată țara, în perioada 17 – 21 octombrie.