Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut cu 0,9%, sau 18 lei, în septembrie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.094 lei (470 euro), însă ritmul anual de creştere a încetinit la 14,2%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În august, ritmul anual de creştere a câştigurilor angajaţilor din România se accelerase la 14,5%, nivel maxim după martie 2009, când a fost 17,6%, mărindu-se și ecartul în salariile bugetarilor și cele din sectorul concurențial.
Creşterea salariilor era previzibilă, în condiţiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei.
Statisticile oficiale publicate astăzi mai arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie (care are o valoare negativă în present), câştigurile au fost mai mari, în luna septembrie 2016, cu 14,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritmul fiind uşor sub nivelul-record de după 2008, de 15,1%, atins în iunie.
"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.737 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.265 lei)", se arată într-un comunicat al INS.
Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul tehnologiei informaţiei (IT), câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.450 lei) în luna septembrie în doar alte trei sectoare: activităţi de servicii anexe extracţiei de petrol şi gaze (4.868 lei) şi extracţia petrolului şi a gazelor naturale (5.737 lei) şi fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (4.932 lei), în timp ce în transporturi aeriene, informaţii şi comunicaţii, asigurări şi în sectorul bancar câştigul mediu net este apropiat de acest prag, situându-se la 4.000-4.300 lei.
Creşterea salariilor s-a accelerat în ultimele luni ale anului trecut, după ce s-au aprobat mai multe majorări salariale consistente în sistemul bugetar.
De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sănătate şi în domeniul asistenţei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie s-au majorat cu 15% salariile din învăţământ şi cu 10% salariile celorlalţi bugetari.
În urma acestor majorări, diferenţa dintre salariile bugetarilor şi câştigurile din companii s-a adâncit puternic. În 2014, câştigul mediu al bugetarilor era cu 13% peste nivelul din sectorul concurenţial, iar în 2015 ecartul a urcat la 16%, arată datele publicate recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
Pentru 2016, prognozele oficiale arată că venitul mediu brut lunar din sectorul bugetar va ajunge la 3.231 lei, nivel cu 22,6% mai mare decât câştigul brut din sectorul concurenţial, care include companiile.
Comisiile parlamentare reunite de muncă şi buget au votat recent o măsură prin care salariile unor categorii de bugetari vor creşte cu 15% de la 1 ianuarie 2017.