Salarii și sporuri la Metrorex: De la directorul general la bibliotecari și traducători

Salarii și sporuri la Metrorex: De la directorul general la bibliotecari și traducătoriSursă foto: Metrorex

Ministerul Transporturilor a anunțat marți declanșarea unui control la Metrorex, compania care administrează metroul bucureștean. Verificările vizează modul în care sunt acordate sporurile și alte beneficii salariale, precum și legalitatea contractelor interne. Autoritățile spun că ancheta poate fi extinsă la orice alt aspect care ține de activitatea Metrorex.

Controlul are loc în contextul în care Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar printr-o mai bună gestionare a companiilor de stat, iar Metrorex este una dintre regii considerate ineficiente din punct de vedere economic, dar cu cheltuieli salariale ridicate.

Metrorex: Sporuri pentru toată lumea, nu doar pentru cei din subteran

Angajații Metrorex beneficiază de o serie de sporuri, indiferent dacă lucrează în tunel, la suprafață sau chiar în sediul administrativ din Palatul CFR. Toate aceste beneficii sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, semnat în decembrie 2024. Atunci, salariații au obținut și o majorare de 1.050 de lei pe persoană, acoperită ulterior prin scumpirea biletelor de metrou, valabilă din ianuarie 2025.

Printre cele mai importante sporuri acordate se numără:

-sporul de vechime în muncă, cuprins între 12% și 25%;

-sporul de metrou, cu valori între 20% și 40% din salariul brut – acordat inclusiv celor care nu lucrează efectiv în subteran;

-sporul pentru condiții nocive de muncă – 10% din salariul minim intern;

-sporul pentru muncă de noapte – 25%, cu posibilitatea majorării până la 28%;

-spor pentru conducerea unei formații de lucru – între 5% și 10%;

-spor pentru activitatea desfășurată în weekenduri și sărbători legale – 100%;

-spor pentru orele suplimentare – între 5% și 25%;

-spor pentru exercitarea unei funcții suplimentare – 30%;

-spor pentru titlul științific de doctor – 15%;

-spor de fidelitate – între 2% și 10%.

Spor pentru contabili și bibliotecari

Sporul de metrou este acordat inclusiv contabililor, economiștilor, traducătorilor, bibliotecarilor și altor angajați din sediul central al companiei, aflat la etajul 9 din Palatul CFR. Acolo lucrează și conducerea societății, care beneficiază la rândul său de aceste sporuri.

Șoferii care deservesc conducerea centrală primesc un spor de 27%, mai mare decât cel al directorului general, potrivit clubferoviar.ro.

Cât câștigă angajații Metrorex

Datele arată că peste 80% dintre cei aproape 5.700 de angajați ai Metrorex au salarii nete de peste 5.000 de lei. Un sfert dintre angajați primesc lunar peste 7.260 de lei net, adică echivalentul a peste 1.500 de euro.

Salariul mediu net în companie este de aproximativ 6.200 de lei, corespunzător unui salariu brut de peste 10.000 de lei. Angajații cu funcții de execuție – cum ar fi ingineri, economiști sau experți în achiziții – câștigă între 6.400 și 7.400 de lei net, în funcție de vechime și sporuri.

Salariile cresc considerabil odată cu urcarea în ierarhie. Un șef de birou poate ajunge la un venit net de 10.700 de lei, în timp ce un șef de serviciu depășește 11.000 de lei lunar. Directorii de departamente încasează salarii nete de aproximativ 13.000 de lei, incluzând toate sporurile prevăzute în contractul colectiv. Salariul directorului general

Salariul directorului Metrorex, Mariana Miclăuș

Mariana Miclăuș

Marian Miclăuș. Sursa: Inquqm Photos/Octav Ganea

Directorul general al Metrorex este Mariana Miclăuș. potrivit declarației de avere, aceasta încasează un salariu lunar de 17.550 de lei.

Mariana Miclăuș a fost numită în funcția de director general al Metrorex în 2023, pentru o durată de mandat de patru ani, în urma procesului de recrutare în baza ordonanței privind guvernanța coportativă. De asemenea, Ioana Diaconu a fost numită director financiar al companiei. Mariana Miclăuș a fost numită pentru prima dată director general provizoriu al Metrorex în noiembrie 2019, înlocuindu-l pe Marin Aldea, al cărui mandat expirase. După o serie de schimbări la vârful companiei, Miclăuș a revenit la conducere la începutul anului trecut.

Înainte de a prelua funcția de director general, ea a coordonat Serviciul Managementul Finanțărilor Externe din cadrul Metrorex, având o experiență de peste 30 de ani în companie.

Declarația de avere, AICI