Consiliul Naţional al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind, întrunit în data de 1 septembrie 2015, cere Parlamentului şi Guvernului României să acţioneze cu instrumentele legale pe care le au la dispoziţie pentru asigurarea unei salarizări decente pentru angajaţii din Cultură şi Mass-Media.
„Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR - MediaSind solicită decidenţilor politici să urgenteze adoptarea noii Legi a salarizării bugetarilor, care să asigure salariaţilor din sectorul nostru venituri decente, în spiritul respectării Convenţiilor Organizaţiilor Internaţionale a Muncii şi a Directivelor europene în domeniul relaţiilor de muncă. Cultura este o garanţie a democraţiei în orice ţară, fapt demonstrat de istoria recentă, iar presa este un pilon de baza al statului de drept. Din nefericire, toate guvernările au tratat dintr-o perspectivă periferică problemele din acest sector, ignorând toate solicitările legate de salarizare formulate de organizaţia noastră”, spune cei de la MediaSind, informează www.agerpres.ro. Potrivit federaţiei, ultima indexare a salariilor din Cultură a avut loc în anul 2006, iar lipsa oricărei majorări salariale din ultimii ani face ca o mare parte din salariile din instituţiile de spectacole şi concerte să se situeze în apropierea salariului minim pe economie. „În instituţiile de spectacole şi concerte se lucrează în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, fără nicio plată suplimentară. Actualul nivel de salarizare, care abia asigură supravieţuirea salariatului din Cultură, nu poate acoperi costurile de pregătire profesională, permanentă, atât de necesară artiştilor”, se arată în comunicatul celor de la MediaSind. Consiliul Naţional al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind cheamă, totodată, autorităţile statului la masa dialogului, pentru a începe, în regim de urgenţă, procedura de negociere a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector.