Orice companie are nevoie de o persoană care să analizeze bugetele, informațiile despre cheltuieli și care să ofere soluții pentru reducerea acestora. Rolul unei astfel de persoane – analist de costuri - este deosebit de important într-o organizație, astfel că primește o remunerație pe măsură. Candidații pentru un astfel de post sunt absolvenți de studii economice cu experiență în planificarea bugetelor și previziuni financiare.
Un angajat pe poziţia de analist de costuri este o persoană care strânge şi analizează informaţii financiare despre cheltuielile organizaţiei, caută soluții pentru eficientizarea costurile departamentelor şi proiectelor alocate. Un astfel de angajat, un analist de costuri, joacă un rol important în orice companie care dorește să țină sub control cheltuielile și să-și eficientizeze activitatea. Salariul unui analist de costuri variază, în medie, între 900 şi 1.200 de euro net pe lună, conform informațiilor prezentate în spațiul public pe platforma BestJobs.
Pentru rolul de analist costuri se caută persoane atente, cu abilităţi de planificare şi organizare, dar şi gândire analitică. Candidaţii căutaţi trebuie să fie absolvenți de studii superioare finalizate cu profil economic și să aibă experienţă într-un rol similar sau în zona de cost control/financiar.
„Domeniul financiar a fost în luna ianuarie unul dintre domeniile atractive pentru candidaţi, acesta situându-se în top trei domenii cu cele mai multe aplicări. Pentru rolul de analist costuri se caută persoane atente, cu abilităţi de planificare şi organizare şi gândire analitică. Candidaţii căutaţi au nevoie de studii superioare finalizate – profil economic, experienţă într-un rol similar sau în zona de cost control/financiar.
Cunoaşterea industriei/domeniului în care activează compania este un avantaj. Companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută specialişti în Ilfov, Bucureşti şi Cluj, iar salariul este, în medie, de 900 - 1.200 euro net lunar”, a explicat Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs, conform ZF.ro.
Ce beneficii mai au analiștii de costuri
Pe lângă salariul pe care îl primesc ocupanții unei astfel de poziții beneficiază de o serie de beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice. Astfel, analiștii de costuri au posibilitatea să lucreze remote, în baza unui program flexibil. Au acces la sala de sport, la servicii medicale sau stomatologice, pensie privată, deducerea costurilor cu transportul în comun şi vouchere pentru activităţi culturale.
În prezent la companii sunt vacante un număr de aproximativ 668 de posturi pentru poziţia de analist de costuri, pe platforma BestJobs, dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Ilfov, Bucureşti şi Cluj.