Salarii bune în turism

Lefurile în turism variază în funcţie de experienţă. Un începător poate lua 400 de lei, dar un angajat cu vechime depăşeşte 3.600 de lei.

Dacă îţi place să lucrezi cu oamenii, ştii cel puţin o limbă străină foarte bine şi eşti foarte organizat, poţi lucra, fără probleme, în turism. Cei care o fac deja atrag însă atenţia asupra faptului că nu este tocmai uşor, mai ales că trebuie să renunţi la unele lucruri. „Trebuie să fii dispus să petreci foarte puţin timp cu familia sau chiar deloc, să ai mult calm, deoarece intri în contact cu oameni foarte diferiţi, pe care trebuie să-i înţelegi şi să-i îndrumi, să fii ordonat, ca să-i poţi organiza pe ceilalţi, foarte răbdător, ca să suporţi şi firi colerice“, spune Adriana Goicea, managerul companiei de turism Prompt Service Travel. Şi în afară de asta, completează Florin Pop, manager general al companiei de turism Family Travel, se mai cer corectitudine, seriozitate şi abilităţi de lucru cu publicul. Experienţa contează mai mult decât studiile Chiar dacă ai absolvit o facultate de profil, şi eventual şi un master, asta nu te califică din start în cursa pentru meseria de agent de turism ori cea de ghid. Pentru asta trebuie să fii inteligent emoţional. Practic, să ştii „să cazi în picioare“, să te descurci în orice situaţie, oricât de încâlcită ar părea, la prima vedere. Iar asta se învaţă în practică. „Chiar dacă am terminat Facultatea de Comerţ, secţia turism, pot spune că adevărata şcoală a fost reprezentată de cei zece ani de muncă, unde am luat-o de jos: contabilitate, deconturi, ghişeu, relaţii cu publicul“, spune Adriana Goicea. Evident, studiile superioare reprezintă un atu atunci când îţi cauţi un job. Limbile străine, o necesitate Nu poţi să lucrezi în turism dacă nu ştii să vorbeşti măcar două limbi străine. „Cunoaşterea limbilor străine este capitală. Fără acest lucru, formarea şi menţinerea unor legături strânse de colaborare cu partenerii sau clienţii străini este imposibilă“, consideră Florin Pop. Şi Adriana Goicea este de părere că, dacă vrei să lucrezi în turism, eşti obligat să cunoşti cel puţin o limbă străină. „Indiferent de activitatea pe care o desfăşoară agenţia, fie turism intern, fie ticketing, agentul trebuie să cunoască măcar limba engleză. În funcţie de specificul agenţiei, personalul trebuie să fie instruit. Dacă lucrezi cu piaţa germană, franceză sau italiană, ai un atu în plus în cazul în care cunoşti limba respectivă. Sunt agenţii de turism care lucrează cu Japonia şi au personal vorbitor de japoneză“, spune managerul. Salarii de 1.000 de euro Câştigurile pentru tinerii care nu au experienţă şi doresc să lucreze în acest domeniu nu sunt foarte mari. Însă, dacă ai experienţă, spune Florin Pop, poţi lua şi 1.000 euro lunar sau chiar mai mult. „Totul depinde de fiecare persoană în parte. În general, tinerii vin cu pretenţii mari, indiferent de nivelul profesional. Odată a venit la interviu o studentă, în anul III, la una din secţiile ASE, care lucra deja, dar nu în turism. Dorea să lucreze şi în acest domeniu. A solicitat un salariu de 300 de euro şi am întrebat-o ce ştie să facă pentru aceşti bani. A stat, s-a gândit bine şi mi-a răspuns că nimic, dar îmi propune să lucreze o lună fără salariu, ca să înveţe, iar la sfârşitul lunii să ne întâlnim din nou, să negociem. Asta am şi făcut şi m-a uimit! Problema este că nu sunt mulţi tineri de acest fel“, povesteşte Adriana Goicea. OFERTE > Agent turism - Bucureşti, Perfect Tour. Salariu: 440 de lei ± comision. Tel: 021.311.99.54. E-mail: info@perfect-tour.ro > Agent de turism extern - Bucureşti, Avangarde Turism Club. Salariu: între 150 şi 800 de euro. Tel: 021.312.21.07. E-mail: office@avangardetour.ro > Agent de turism extern şi intern - Bucureşti, Avangarde Turism Club. Salariu: între 150 şi 800 de euro. Tel: 021.312.21.07. E-mail: office@avangardetour.ro > Ghid extern şi intern - Bucureşti, Avangarde Turism Club. Salariu: între 150 şi 800 de euro. Tel: 021.312.21.07. E-mail: office@avangardetour.ro > Agent turism (ticketing) - Bucureşti, Top Work. Salariu: 350 de euro. Tel: 021.214.23.42. E-mail: top.work.srl@gmail.com