Proiectului noii legi a salarizării la stat se aliniază celorlalte măsuri de austeriate pe care le are în vedere noul Guvern. Ministerul Muncii este în proces de elaborare a noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceasta trebuie să țină cont de reforma asumată de Guvernul României în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul prevede plafonarea sporurilor la 20% din suma salariilor de bază.
Grile de salarizare pentru administrația publică locală
Sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași pentru toți angajații dintr-o instituție, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca procent din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în noua lege a salarizării la stat.
Implementarea reformei sistemului public de salarizare este asigurată de către Ministerul Muncii, cu sprijinul Băncii Mondiale, potrivit acordului de servicii, semnat între cele două părţi în anul 2022.
Ministerului Muncii mai are ca obiectiv reintroducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice şi funcţiilor contractuale.
Spor de performanță lunar
Proiectul noii legi prevede revizuirea sistemului de acordare a sporurilor și plafonarea sporurilor la 20% din suma salariilor de bază pe ordonator principal de credite. Așa cum este prevăzut în PNRR, s-a realizat o analiză a tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat relevante.
Reforma salarizării prevede acordarea unui spor de performanță lunar personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției, autorității publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport cu complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite.