Salariaţii Oltchim, SIMPLĂ MIZĂ ELECTORALĂ: Combinatul mai rezistă până la alegeri

Salariaţii Oltchim, SIMPLĂ MIZĂ ELECTORALĂ: Combinatul mai rezistă până la alegeri

Guvernul nu are încă un plan concret pentru combinat. Soarta celor 3.500 de angajaţi este incertă. Autorităţile au întârziat notifi carea la Bruxelles a ajutorului de urgenţă, iar în lipsa acestuia combinatul poate supravieţui maxim 30 de zile.

riaPlanul de a aduce Oltchim la funcţionare normală pare o sarcină prea grea pentru Executiv. Repornit mai degrabă "de formă", combinatul se târâie din greu. "Termenul de 10 noiembrie, când se estima că vom ajunge la capacitate de funcţionare de 65%, este cam forţat", a spus pentru EVZ Corneliu Cernev, reprezentantul sindical de la Oltchim. În lipsa banilor promişi de la stat, combinatul a demarat producţia prin "forţe propriii". Au fost renegociate două contracte şi s-a făcut o înţelegere cu Electrica pentru a furniza energie, a mai spus liderul sindical. Repornirea a capacitat până acum o foarte mică parte din personal, 300 - 400 de angajaţi, sub 10% din total.

  • Oltchim a fost repornit! 300 de salariaţi s-au întors la muncă

Ce planuri are Executivul Doar din banii pe contracte, combinatul nu poate supravieţui, iar un sprijin de la Guvern ar trebui să vină în cel mult o lună. Altfel, producţia se va opri din nou, spune Cernev. Cu alte cuvinte, Guvernul mai poate să tragă de timp în cazul Oltchim până la alegerile din decembrie. Deşi autorităţile au anunţat în urmă cu o lună că vor oferi combinatului un ajutor de 20 de milioane de euro, nici acum situaţia nu este clară. Guvernul a întârziat să notifice Comisia Europeană pentru a aviza ajutorul. Comisia are oricum la dispoziţie două luni pentru a îşi da acordul, ceea ce poate fi prea târziu.

  • S-au dat banii la Oltchim, dar combinatul reporneşte pe datorie. Câte zeci de milioane se vor cheltui în următoarele luni

Sindicaliştii sunt însă liniştiţi de autorităţi şi nimic nu mai tulbură apele printre salariaţi. "Luna aceasta (din care mai sunt două zile n.r.), ministrul Daniel Chiţoiu a spus că va depune personal notificarea. Imediat după aceea, statul poate da drumul la bani", ne-a spus Cernev. Cu alte cuvinte, li se spune că avizul CE într-o problemă extrem de spinoasă, cum este cea a concurenţei, este ceva strict formal. Alte teme care apar în discuţia sindicate-guvern sunt creditele ce ar putea fi accesate, spune Cernev. Sindicalistul nu poate rezolva însă problema garanţiilor cu care ar putea fi susţinute acestea. "Întrebaţi-i pe ei", spune el. CITIŢI ŞI:

  • Remus Vulpescu, martor la DNA în dosarul Oltchim: "Am mare încredere în această instituţie!"
  • Teodor Meleşcau, despre Oltchim: Să stăm la câţiva metri de Dan Diaconescu când se plimba prin Europa ne-ar fi trebuit un buget de 100 de ori mai mare
  • Comisia Europeană nu a primit nicio notificare privind ajutorul pentru Oltchim
  • Mega-contract publicitar pe spatele faliţilor de la Oltchim
  • Guvernul Ponta dă socoteală FMI pentru eşecul privatizărilor, în curând. IATĂ bilanţul

Ne puteți urmări și pe Google News