În cel mult trei ani, trenul, la preţ de RATB, îi va transporta pe bucureşteni dintr-un capăt în celălalt al oraşului.
Metroul şi sistemul de autobuze existente în Bucureşti vor fi concurate peste câţiva ani de o linie de cale ferată care va înconjura Capitala, potrivit unui nou proiect al Ministerului Transportului. Proiectul de reabilitare a inelului feroviar al Bucureştiului face parte dintr-un program mai amplu de descongestionare a traficului pe principalele artere care leagă Bucureştiul de şoseaua de centură.
Noul inel feroviar, care va fi gata în trei ani, va pleca din Gara de Nord şi va avea staţii la Griviţa, Chitila, Chiajna, 16 Februarie, Bucureşti Vest. Linia va avea mai multe ramificaţii spre Bucureşti Cotroceni, Vârteju, Jilava, Progresul, Berceni, Popeşti Leordeni, Bucureşti Sud, Titan, Granitul, Pantelimon, Pasărea, Bucureşti Obor, Voluntari - Otopeni şi Mogoşoaia.
„Trenul este un mijloc de transport care poate deveni atractiv pentru cei care locuiesc în jurul liniei ferate din Bucureşti şi Ilfov“, a declarat, ieri, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, canditatul liberalilor pentru Primăria Capitalei. Tariful pentru utilizarea căii ferate interne a Bucureştiului va fi similar celui practicat pentru metrou şi RATB. Gări noi
Investiţia pentru realizarea proiectului s-ar putea ridica la circa 300 de milioane de euro. Cu această sumă se vor electrifica circa 12 kilometri de cale ferată şi se vor moderniza gările din Capitală. O altă fază a proiectului urmă reşte coordonarea cu transportul în comun deja existent în Bucureşti.
În plus, o parte din bani vor fi folosiţi pentru construirea a încă 13 staţii sau gări la intersecţia cu principalele bulevarde, precum şi pentru modernizarea celor 14 gări care sunt deja în uz. Pe actualul inel feroviar, în lungime de circa 62 de kilometri, circulă în prezent doar trenurile de marfă cu viteze ce nu depăşesc 50 de kilometri pe oră, însă, în urma lucrărilor de modernizare pe acest traseu, se va circula cu viteze de până la 100 de kilometri pe oră. Finanţarea din buget
Orban a precizat că până la sfârşitul acestui an va fi selectat constructorul, lucrările urmând să dureze maximum trei ani. La ora actuală este în desfăşurare licitaţia de selectare a consultantului pentru realizarea studiului de fezabilitate.
„Proiectul urmează să fie introdus pe lista obiectivelor de investiţii pe 2009, cu finanţarea aferentă în legea bugetului“, a precizat ministrul. Acesta a declarat că va introduce în caietul de sarcini şi obligativitatea realizării unei amenajări peisagistice pe tot traseul inelului feroviar, ceea ce ar putea reprezenta punctul de plecare pentru o centură verde a Capitalei.
TERMENE
Centura rutieră, la pachet
Reabilitarea centurii feroviare a Capitalei face parte dintr-un proiect mai amplu de descongestionare a traficului din Bucureşti. Acest proiect prevede lărgirea la patru benzi a actualei centuri rutiere a Capitalei, construirea unei noi centuri pe profil de autostradă, precum şi crearea unei legături pe calea ferată între Bucureşti şi Otopeni, proiect în valoare de 254 de milioane de euro. Toate cele trei centuri ale Bucureştiului vor deveni funcţionale în cel mult patru ani.