Evenimentul Zilei > Actualitate > Saftoiu, in colectia de VIP-uri a primarului din Soveja
Saftoiu, in colectia de VIP-uri a primarului din Soveja

Saftoiu, in colectia de VIP-uri a primarului din Soveja

Licitatia in urma careia seful SIE a devenit proprietar pe 1.000 de metri patrati de teren din Soveja a avut loc pe 7 noiembrie 2006.

Costel Plesa, primarul comunei, isi da cuvantul de onoare ca totul a fost "ca la lege".

Claudiu Saftoiu, care a trimis oferta in plic inchis, a fost concurat de plutonierul Didi Sfana, seful Postului Montan de Jandarmi Soveja. Plutonierul a revenit acasa anul trecut, in functia de sef, dupa ce a lucrat la Miercurea Ciuc. La aceeasi licitatie au mai fost improprietariti prefectul Ion Oprea, seful politiei Viorel Serbanoiu si directorul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Emilian Diaconu.

Dupa ce asta-vara primarul a dat un bal cu formatia Azur din Braila, liderul acesteia, Nelu Vlad, considerat "bunicul manelelor", si-a luat si el bucata de teren de la primarie.

Terenul lui Saftoiu, gata sa o ia la vale

Primarul din Soveja, Costel Plesa, nu spune nici da si nici ba cand e intrebat daca seful SIE si-a ales singur terenul. Cert e ca intre terenul directorului SIE si cele luate de alte VIP-uri e o diferenta: proprietatile celor din urma sunt cuibarite la adapostul unui palc de brazi, in vreme ce terenul lui Saftoiu mai are putin si o ia la vale.

Ion Manalau este singurul sarac uitat intr-o oaza rezervata unor celebritati. Casa lui se afla la baza dealului unde a fost improprietarit Claudiu Saftoiu. "Eu nu-l dau pe Saftoiu asta pe Nelu Vlad, febletea mea! Daca ma fac vecin si cu aia de la Albatros, votez primarul pan’ la moarte", spune Manalau.

Vrea sa faca "Valea Prahovei a Vrancei"

Acum, primarul din Soveja, Costel Plesa, este suparat pe ziaristi, care i-au stricat relatia cu seful SIE, dar si pe PSD, fostul sau partid, care i-a cerut ministrului Vasile Blaga sa verifice licitatia.

"Nu mai pot sa-mi fac treburile la cate interviuri trebuie sa dau, iar acum PSD m-a facut erou pe Valea Susitei", spune edilul. "Sunt gata sa-mi dau demisia daca, din exuberanta, am facut o crima recunoscand meritele unui om care m-a ajutat sa asfaltez drumul", mai spune primarul.

Visul declarat al lui Costel Plesa este sa faca din Soveja "Valea Prahovei a Vrancei". "Am vandut terenul cu o suma de trei ori mai mare decat valoarea de expertizare, am reparat drumul, acum fac statie de epurare si cartier rezidential. Ce mai vreti?! Nu vreau decat binele comunei, ca eu pentru mine nu fac nimic. Stau intr-o casa batraneasca si nici masina n-am", se apara edilul democrat, fost social-democrat.

Loturile vandute sunt revendicate de sateni

Terenul din statiunea vranceana Soveja cumparat de directorul SIE, Claudiu Saftoiu, este situat pe un izlaz revendicat de obstea in devalmasie, care numara sute de mostenitori ai fostilor proprietari de paduri si de fanete.

Reprezentantii obstii sustin ca primaria concesioneaza si vinde terenuri care au fost in proprietatea comuna a satenilor inainte de nationalizarea din 1948 si pe care ei le revendica acum.

Profesorul Grigore Gane se lupta acum in numele batranilor pentru cele 840 de hectare de izlaz si 300 de hectare de padure. "Acest teren provine din 1864, in urma reformei rurale a lui Cuza, cand sovejenii au fost improprietariti cu terenurile secularizate. Fiecare a renuntat la o bucata de teren pentru izlaz. Dar pamantul n-a fugit si nici nu s-a micsorat; o parte insa a fost vandut si concesionat", explica profesorul.

Dupa cum ne-a declarat Georgeta Balan, secretarul Consiliului Local Soveja, cererea de revendicare a obstenilor a fost respinsa din lipsa de acte, iar o contestatie astepta raspuns de peste un an de la Comisia Judeteana de Reconstituire a Dreptului de Proprietate. Cum prefectul insusi si-a luat o bucata din terenurile revendicate, obstenii sunt pesimisti.

Licitatia

Cine a castigat, cine a pierdut

Claudiu Elwis Saftoiu, directorul SIE: A cumparat 1.000 de metri patrati de teren, la pretul de 8 lei/mp;

Contracandidat: plt. Didi Sfarnog, seful Postului de jandarmi Montan Soveja. Oferise 7 lei/mp Ion Oprea, prefect: a cumparat 1.000 de metri patrati, platind 8 lei/mp;

Contracandidat: Rodica Dutu, consultant agricol la primarie. Oferise 7 lei/mp.

Comisar-sef Viorel Serbanoiu, seful IJP Vrancea: A cumparat 601 metri patrati, platind 8 lei/mp;

Contracandidat: Croitoru Vasile, expert tehnic la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Vrancea: oferise 7 lei/mp.

Emilian Diaconu, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Vrancea: a cumparat 597 metri patrati, platind 8 lei/mp;

Contracandidat: comisar-sef Enache Manolache, comisar la Serviciul de Investigare a Fraudelor – oferise 7 lei/mp.