Sabrina Voinea visează să o depășească pe Nadia Comăneci, dar Federația o ignoră. Camelia Voinea: „Dezamăgirea mea este profundă”

Sabrina Voinea visează să o depășească pe Nadia Comăneci, dar Federația o ignoră. Camelia Voinea: „Dezamăgirea mea este profundă” Sursa foto: colaj poze facebook.com/NadiaComaneciOfficial și facebook.com/gimnastica.cameliavoinea.5

Sabrina Voinea este noua stea a gimnasticii românești. Ea a reușit să obțină două medalii de aur la Doha și are planuri mari pentru viitor, dorind să o depășească la performanțe pe Nadia Comăneci. În timp ce tânăra sportivă se bucură de succes, mama ei face dezvăluiri neașteptate: „Pe Sabrina n-am făcut-o cu România! E copilul meu!”

UPDATE - În urma publicării materialului, Federația Română de Gimnastică a trimis redacției următorul punct de vedere, pe care îl redăm integral:

„A) Referitor la afirmația antrenoarei Camelia Voinea:

”Programul Țară, țară, vrem campioane, ne-a susținut și ajutat cu tot ce am avut nevoie pe toată perioada acestui proces de pregătire al Sabrinei, chiar dacă cei care trebuiau să o facă nu au mișcat un deget “

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru corecta informare a cititorilor PROSPORT vom prezența mai jos în clar evidențele Federației Române de Gimnastică din care rezultă susținerea totală de care a beneficiat și beneficiază sportiva Sabrina Maneca Voinea din partea FRG și a partenerilor principali - Ministerul Sportului și Comitetul Olimpic Sportiv Român, respectiv Fundația Casă Campionilor:

1. În calitate de sportivă junioară, membră a CNOPJ Constanța (până la data de 31.12.2022), toate costurile de pregătire au fost asigurate integral de către Federația Română de Gimnastică, prin contractele încheiate cu partenerii săi, în următoarele procente: 49% Ministerul Sporturilor (costuri competiții, pregătire, recuperare, chirie sală, echipament sportiv de competiție și stradal, medicație, premieri rezultate etc .), 40% COSR (cazare - după caz, masă, premieri rezultate ) și circa 11% Fundația Casa Campionilor în cadrul proiectului “ Țară, țară, vrem campioane “ finanțat de OMV Petrom (competiții, echipament sportiv, medicație/susținătoare de efort, premieri rezultate pentru antrenori). Procentele indicate și sumele corespunzătoare sunt verificabile și demonstrabile cu înregistrări financiare.

2. În perioada octombrie – decembrie 2022, ca urmare a solicitării antrenoarei Camelia Voinea (mama sportivei Sabrina Maneca Voinea), Federația de Gimnastică a susținut și obținut aprobarea (prin excepție) de la COSR de schimbare a locului de pregătire de la Constanța la București, chiar în absența unei structuri CNOPJ în capitală, atât sportiva cât și antrenoarea acesteia beneficiind de întreaga susținere financiară necesară acoperirii costurilor de pregătire în București;

3. Începând cu 01.01.2023, devenită componentă a Lotului Național de Senioare, cu punct de pregătire la București, sportiva Sabrina Voinea Maneca are susținută pregătirea în proporție de 100% de Federația Română de Gimnastică prin contractele încheiate cu Ministerul Sportului și COSR (cazare, masă, recuperare, transport, indemnizație, competiții, refacere, etc) beneficiind de o echipă tehnică dedicată sportivei Sabrina Maneca Voinea formată din 5 persoane, respectiv: antrenor secund (Cristian Moldovan), coregraf (Alexandra Tudorache), Kineto - terapeut (Alexandru Burlacu), medic (Mihai Râșcu), maseur (Răzvan Spirescu). Toți membrii acestei echipe sunt remunerați și susținuți financiar tot de către Federația Română de Gimnastică, din fondurile obținute și alocate de Ministerul Sporturilor.

4. Fundația Casa Campionilor este unul dintre partenerii de tradiție și deosebit de importanți ai Federației Române de Gimnastică. În anul 2023, în acest prim trimestru al anului, Fundația nu a putut contribui la completarea fondurilor pentru susținerea gimnasticii, fonduri necesare în pregătirea sportivelor din programul “Țară, țară, vrem campioane“, întrucât, până la această dată, acordul dintre Fundație și FRG, nu a fost încă ratificat.

5. Sportiva Sabrina Maneca Voinea beneficiază de dublă legitimare CS Farul – CSM Constanța, prin aprobarea Comitetului Executiv al FRG pentru anul 2023, acordată cu derogare de la regulamentul în vigoare al federației, beneficiind în acest mod de susținerea financiară suplimentară a celor două structuri sportive (venituri suplimentare pentru antrenoarea Camelia Voinea și pentru sportiva Sabrina Maneca Voinea).

6. Programul “Țară, Țară, vrem campioane” a fost și este proiectul de succes derulat în gimnastica românească pentru identificarea unor potențiale valori în această ramură sportivă. Implicarea și derularea acestui proiect de Fundația Casa Campionilor este o reușită. În egală măsură, implicarea actuală a Fundației este esențială pentru Federația de Gimnastică, atât prin sprijinul financiar acordat, extrem de prompt, direcționat către nevoile și urgențele apărute la nivelul echipelor reprezentative de juniori și seniori din gimnastica artistică feminină, cât mai ales prin flexibilitatea, profesionalismul și deschiderea cu care coordonatorii proiectului “Țară, Țară, vrem campioane” - dl Octavian Belu și dna Mariana Bitang, urmăresc și susțin sportivele din proiect și colectivele tehnice care asigură pregătirea acestora.

Reiterăm și evidențiem faptul că susținerea Fundației Casei Campionilor este acordată în mod echilibrat și echidistant tuturor sportivelor cu potențial real, fără diferențieri între acestea, înconjurând cu multă grijă și atenție toate sportivele susținute prin proiect. Crearea unei imagini inexacte, în sensul în care Fundația acordă un sprijin preferențial către anumite sportive, nu este nici reală și nici productivă, creând o inechitate care poate afecta atmosfera din lotul de gimnastică. Această atmosferă este esențială pentru menținerea echilibrului la nivelul echipei naționale.

Iată deci că afirmațiile și insinuările unei lipse de susținere a sportivei de către FRG, Ministerul Sporturilor și COSR, ca autorități direct implicate în fenomenul sportiv, nu sunt în nici un caz justificate. Precizarea aspectelor de mai sus (care poate fi demonstrată și cu documentele contabile necesare), a fost necesară din dorința unei comunicări transparente și a corectei informări a cititorilor, asupra modului în care Federația de Gimnastică susține, prin suportul celor trei parteneri anterior indicați, pregătirea sportivelor de elită din echipele reprezentative de gimnastică artistică feminină ale României .

B) Referitor la afirmația antrenoarei Cameilia Voinea :”Dacă nu am fi mers s-ar fi spus că Voinea se sustrage din nou programului….un drum care putea fi evitat….nu am dorit să apară comentarii inutile din partea oficialilor federației “

Și în acest caz suntem în prezența unor opinii personale ale d-nei Camelia Voinea, preluate ca atare de PROSPORT, fără o minimă informare. În acest sens, menționăm următoarele:

1. Verificarea sportivelor programată la Deva în dată de 07.03 2023, a fost comunicată oficial de către FRG tuturor cluburilor care au în pregătire sportive cu vârstă de seniorat (selecție deschisă) în dată de 6 ianuarie 2023, fiind organizată transparent și cu arbitre internaționale neutre, luată la cunoștință și confirmată de toți antrenorii implicați;

2. Verificarea de la Deva, prima din lanțul verificărilor necesare Federației de Gimnastică pentru desemnarea sportivelor ce vor fi componente ale echipei reprezentative a României la Campionatele Europene / aprilie 2023, a fost inclusă în planul de pregătire al sportivei Sabrina Maneca Voinea.

3. FRG a discutat cu antrenoarea Camelia Voinea referitor la apropierea de date dintre etapa de Cupa Mondială de la Doha și verificarea de la Deva, a problemei oboselii acumulate pe perioada de competiție, urmată de călătoria cu avionul la revenirea în țară și ulterior drumul către Deva. Cu toate acestea, dna Camelia Voinea a reconfirmat în scris, prin corespondențe electronice, participarea la verificarea de la Deva.

4. În mod similar, cronologia datelor prezentată în articolul din PROSPORT este una greșită. În mod eronat a fost indicată ora sosirii la Deva pentru verificare că fiind duminică ora 2 am, ora reală în care au fost preluate sportivele la cazare fiind duminică ora 12.25 PM; mai mult, important de precizat este că verificarea nu a avut loc în data de luni - 06.03.2023, conform declarațiilor dnei antrenor Camelia Voinea, ci în realitate acest lucru s-a întâmplat în după-amiaza zilei de marți, 07.03.2023, începând cu ora 4 pm.

5. În data de 06.03.2023, ora 12:30, dna antrenor Camelia Voinea, a participat la tragerea la sorți pentru stabilirea ordinei de intrare în verificare a sportivei Sabrina Voinea Maneca, în baza căreia a fost înscrisă în fișele de concurs /verificare.

6. Retragerea sportivei Sabrina Maneca Voinea din verificarea de la Deva a fost facută verbal de antrenoarea Camelia Voinea, în ziua de 6.03.2023, la ora 18:00 (în timpul celui de al doilea antrenament).

7. În aceste condiții, ținând cont de împrejurările obiective ale stării de oboseală și călătoriilor sucesive efectuate de sportivă, FRG a decis preluarea punctajelor obținute de aceasta în competiția de calificare din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Doha și considerarea acestora ca bază a deciziei referitoare la componența echipei naționale la această etapă de verificare.

C) Referitor la afirmațiile privind lipsa/neasigurarea echipamentului de concurs pentru sportiva Sabrina Maneca Voinea

1. Referitor la echipament, reprezentanții FRG aflați la verificarea sportivei, înainte de plecarea la etapa de Cupă Mondială de la Doha, au discutat cu antrenorii Camelia Voinea și Cristian Moldovan subiectul echipamentului de reprezentare și competiție, primind confirmarea acestora că sportiva dispune de toate echipamentele necesare pentru această etapă competițională.

2. Faptul că Sabrina a primit suplimentar costumele de concurs de la Fundația Casa Campionilor dovedește o dată în plus grija coordonatorilor proiectului “Țară, Țară, vrem campioane”, dl Octavian Bellu și dna Mariana Bitang, pentru ca sportivele din proiect să beneficieze continuu de sprijin și de motivație pentru creșterea performanței sportive, iar Federația Română de Gimnastică le mulțumește, ca de fiecare dată, pentru implicarea permanentă și suportul dat și cu ocazia acestei competiții. Această însă nu înseamnă că în absența sprijinului suplimentar al Fundației, sportiva nu ar fi dispus de echipamentul necesar pentru prezența la această competiție, astfel cum se încearcă tendențios acreditarea ideii prin articolul enunțat. (...)

Dată: 11.03.2023 Federația Română de Gimnastică Președinte Carmencita Constantin”

Camelia Voinea, mama și totodată antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea, se bucură de succesul fiicei sale de la Doha. Totuși, ea vrea să lămurească unele lucruri cu privire la Federația Română de Gimnastică. Ea a mărturisit că singurul ajutor pe care l-a primit tânăra gimnastă a fost din partea celebrului cuplu de antrenori Mariana Bitang și Octavian Bellu, care coordonează programul „Țară, țară, vrem campioane”.

Sabrina Voinea a primit costumele de concurs de la cei doi antrenori amintiți de mama sa. Antrenoarea gimnastei este dezamăgită de modul în care acționează noua conducere FR de Gimnastică.

„Eu și Sabrina mulțumim din suflet d-nei Mariana Bitang și domnului Octavian Belu care prin programul Țară, Țară vrem campioane, ne-a susținut și ajutat cu absolut tot ce am avut nevoie și de câte ori am avut nevoie pe toată perioada acestui proces de pregătire al Sabrinei chiar dacă cei care trebuiau să o facă nu au mișcat un deget. Așa se face că până și costumele cu care Sabrina a concurat și a strălucit la Doha au fost dăruite de dna Mariana Bitang și nu de cei care trebuiau să asigure și să onoreze acest aspect. Dezamăgirea mea este profundă dar mergem înainte” a scris Camelia Voinea pe Facebook.

Camelia Voinea, mesaj dur la adresa Federației Române de Gimnastică

Fosta campioană mondială a povestit cum fiica sa a trebui să facă un drum extrem de obositor, asta imediat după ce s-a întors, cu două medalii de aur, de la Cupa Mondială din Qatar.

„A trebuit să mergem acolo pentru că era o verificare stabilită cu mult timp înainte. Dacă nu am fi mers s-ar fi spus că Voinea se sustrage din nou programului. Am ajuns la Deva la 2 dimineața. A doua zi se dorea această verificare ori eu le-am spus că fata mea s-a verificat la o Cupă Mondială și că este ruptă de oboseală. Evident că verificarea nu a mai avut loc pentru că eu nu am fost de acord cu acest lucru, în condițiile pe care le-am amintit ceva mai devreme. Împreună cu noi a mers și Melisa care a făcut verificarea la junioare. Ce să zic? Un drum care putea fi evitat și am fi putut să rămânem în București la pregătire. Dar așa cum am spus, nu am dorit să apară comentarii inutile din partea oficialilor federației”, a precizat Voinea pentru Prosport.

Cum a evoluat Sabrina Voinea în gimnastică

În cadrul unei intervenții la Radio Sport Total FM, Camelia Voinea a povestit cum a început fiica sa să participe la competiții. Ea a spus că dorința de a face acest sport a fost a Sabrinei, care a vrut să facă gimnastică la nivel înalt.

„Sabrina a ales ea să facă gimnastică și acesta a fost începutul. Venind cu mine foarte des la sală ca și copilul meu, pur și simplu s-a îndrăgostit de aparate, s-a împrietenit cu colegele ei și totul a plecat dintr-o joacă. Eu niciodată nu mi-am impus și nu mi-am dorit ca Sabrina să facă gimnastică. Chiar nu am vrut pentru că mă feream să nu zică lumea de Camelia Voinea că și-a băgat-o pe fiica sa.

A crescut ușor-ușor, și m-a întrebat de ce nu o bag și pe ea la concursuri. Pe când avea 8 sau 9 ani mi-a spus că vrea și ea să facă gimnastică la nivel înalt ca și fetițele de la sală. Am început pe zi ce trece să mă uit mai atent la evoluția sa ca sportivă, nu în calitate de copil al meu. Astăzi un pic, mâine un pic, totul plecând din joacă, dar Sabrina era foarte motrică, tenace, foarte activă, așa că imediat le-a prins pe toate, pentru că era foarte atentă la ce le explicam eu colegelor ei și fostelor mele sportive. Așa a ajuns ca încetul cu încetul să mergem la mai multe campionate, pentru a ajunge unde am ajuns astăzi”, a spus Camelia Voinea, în cadrul intervenției sale la radio.

Mama Sabrinei Voinea susține că fiica sa nu vrea să se antreneze cu altcineva. Ea a precizat că, în cazul în care fiica sa ar ajunge pe mâna unui alt antrenor, ar renunța la gimnastică încă din prima zi.

„Eu de vreo doi sau trei ani mă tot lupt cu sistemul până când lumea a înțeles că Sabrina este o sportivă de mare viitor și nu acceptă să lucreze cu altcineva și nici eu nu accept să plece copilul de acasă. Vreau să vă spun că nu știu ce gimnastică fac alții, dar știu ce gimnastică știu eu, și ce gimnastică mi-au predat alții. Vorbind de Matei Stănel, ca antrenor de club, vorbim de Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor al lumii, vorbim de Adrian Stan care a fost de peste 20 de ani în Anglia și a impus sistemul englez în gimnastica internațională, vorbim de Adi Goreac, care a fost coordonator pe vremea mea și e un mare profesionist și mulți alți oameni pe care eu îi respect. Vorbim de nume cu valoare, de oameni care făceau gimnastică de calitate oriunde în lume, să lupți cu orice sportivă fie ea rusoaică, englezoaică, chinezoaică sau americancă. Ori la noi, nu toată lumea se mai pricepe să facă gimnastică la nivel înalt sau poate nici condițiile de la club nu le mai permit să ajungă până acolo”, a mai spus mama tinerei sportive.

Sabrina Voinea vrea să o depășească la performanțe pe Nadia Comăneci

Camelia Voinea a vrut să mai precizeze un lucru în cadrul intervenției sale la radio. Ea a susținut că a auzit vorbe cum că „Sabrina este a României. Nu este așa, eu nu am făcut-o cu România! Sabrina este copilul meu! Pentru Sabrina eu decid până la 18 ani și atât timp cât și copilul meu spune același lucru, e clară situația pentru mine și voi lupta până la capăt”.

Sabrina Voinea a ajuns extrem de cunoscută după ce a obținut două medalii de aur la Cupa Mondială de la Doha. Gimnasta are planuri mari de viitor. Vrea să să se întoarcă de la Campionatele Europene din 2024 cu cel puțin două medalii de aur.

Tânăra sportivă a fost lăudată de Nadia Comăneci. Sabrina s-a declarat mândră de acest lucru, dar a declarat să își dorește să o depășească la performanțe pe „Zeița de la Montreal”.

„M-a felicitat și Nadia Comăneci, sunt foarte mândră pentru că o apreciez și îmi doresc să o depășesc pe dânsa. Am avut mai multe emoții pe podium decât pe aparate, dar mi-am dorit de mică să devin gimnastă”, a spus Sabrina Voinea.