Actriţa dublu césarizată a explicat de ce fiecare rol i se potriveşte ca o mănuşă până la finalul filmărilor.
"Când filmez, aştept întotdeauna accidentul, sticla care se varsă, pasărea care trece prin cadru, şi iubesc momentele în care se petrece ceva neaşteptat", spunea Sabine Azéma în octombrie 2009.
Nu, nu i-am împărtăşit sentimentele când, în timpul interviului, a vrut să fie amabilă turnându-mi apă în pahar şi inun dându-mi reportofonul în cursul acestei acţiuni. Ne aflăm într-o cameră de hotel parizian, la întâlnirile organizate de Unifrance (asociaţia pentru promovarea filmului din Hexagon), iar subiectul nostru de discuţie constă în "Ierburi sălbatice", lungmetrajul de Alain Resnais dublu premiat la Cannes.
Sabine Azéma, muza veterană a regizorului şi partenera lui de viaţă, o interpretează pe Marguerite Muir, dentistă şi aviatoare. "Ierburi sălbatice", care vine la cinci decenii după "Hiroshima mon amour", nu e orice film de Resnais. Cineastul şi-a încălcat o veche regulă realizându-l, căci a adaptat un roman. Unul de Christian Gailly, care l-a lăsat să îşi aleagă orice proză din cele scrise de el.
Rezultatul ecranizării mi se pare ambiguu chiar şi în timpul discuţiei cu actriţa, care face destule ca să-ţi capteze atenţia. Mai precis, schimbă registrul de la hohote de râs la un timbru sumbru sau melancolic de la o propoziţie la alta. Oricum, "Ierburi sălbatice" mă prinsese sau, mai degrabă, două treimi din el o făcuseră.
Apoi intervine un hiat, povestea de dragoste se destramă inutil între un schimb de istericale, iar între realizare şi motivaţia ei intelectuală se cască un gol. Înţeleg că Resnais vrea o metamorfoză a unui truc ieftin de "slapstick comedy" într-un element dramatic, dar nu înseamnă că îi şi iese. Cronicile divizate între ode şi evaluări sarcastice au doza lor de dreptate, căci "Ierburi sălbatice" este el însuşi bifurcat de nu se vede.
INTERVIU
Despre dezechilibre emoţionale, ierburi şi complementaritate
Alma, nevasta, confidentul şi şoferul lui Alfred Hitchcock, declara la un moment dat: "Nu m-am plictisit niciodată alături de bărbatul meu. Câte soţii pot spune asta?".
Dacă o crezi pe cuvânt pe actriţa Sabine Azéma, ea face parte din aceeaşi categorie privilegiată: vorbeşte despre Alain Resnais cu un entuziasm adolescentin, de abia se poate opri când realizează că emite un şuvoi de complimente.
Ridică în slăvi exact ceea ce alte cupluri găsesc problematic - uşurinţa comunicării. Dacă soţii se înţeleg dintr-o privire, regizorul şi actriţa o fac dintr-un singur cuvânt.
EVZ: Aţi putea să ne explicaţi subiectul filmului "Ierburi sălbatice", de Alain Resnais? Sabine Azéma: Aaa... Subiectul suntem noi. Adică noi, bietele fiinţe umane, care încercăm să trăim cum putem, ca acele ierburi pe care le vezi printre crăpăturile trotuarelor pariziene, îşi duc traiul cu vigoare, în ciuda faptului că sunt călcate zilnic în picioare şi de oameni, şi de maşini.
Au un comportament puţin dement. Oamenii nu sunt niciodată, ni-cio-da-tă, animale echilibrate. Avem cel mai adesea comportamente stranii, surprinzătoare. Nici eu nu sunt echilibrată, sigur nici dumneavoastră... (Râde). Sunteţi de acord, e în regulă, n-am spus ceva ce vă şochează? De fapt, cred că lipsa asta de echilibru ne face viaţa grea, dureroasă, dar şi, uneori, pasionantă. Şi caraghioasă. Dar aceste ierburi sălbatice nu pot exista decât alimentate de o energie dementă, ca şi noi.
Un savant al cinemaului, un eliberator din punct de vedere uman
Cum a fost - de această dată - să colaboraţi cu Alain Resnais? Dvs. cum credeţi că a fost? (Râde). Sunt un fan absolut. Mi se pare un cineast genial şi o fiinţă umană magnifică în viaţa de zi cu zi. Tratează actorii cu blândeţe, respectuos şi totodată ferm. E şi o persoană pe care vrei s-o urmezi. Spun întotdeauna că îţi deschide o uşă către imaginarul său şi intri într-o lume a visului, a invenţiei şi, cum e un mare regizor, îţi iei zborul odată cu el.
Iar, din punct de vedere uman, este... un eliberator. Nu vrea să-şi impună personalitatea în opera lui, ci te ia de mână, pentru că te-a ales, şi va scoate din tine ce crede el că e mai frumos şi mai bun. Este cu adevărat un mare cineast, un salon de cinema, cu o cultură, un trecut... Acum, ce să zic, dacă ai o cameră, poţi să faci un film. Dar aici vorbim despre un savant al cinema- ului.
Ce mă surprinde întotdeauna este amestecul de blândeţe şi de autoritate. Pentru mine, Resnais e un creier, are o memorie incredibilă! Pe de altă parte, adoră spectacolul, iar simţul acestuia e o vocaţie, nu? Întotdeauna spune "Bun, ce facem azi ca să ne distrăm?". Adoră ludicul şi în film, şi în viaţă: e atent şi la lumină, şi la modul cum se aşază pe un scaun. Totul e regie pentru el, chiar şi în existenţa de zi cu zi.
Aţi făcut multe filme împreună. Mai vorbiţi cu Alain Resnais despre proiecte sau colaborarea vine de la sine? Oho, vorbim enorm! Şi ne şi înţelegem, ceea ce nu se întâmplă cu toată lumea. Alain Resnais este foarte precis când spune ceva, propoziţiile lui sunt foarte bine structurate. Oricum, am nevoie doar de un adjectiv pentru a-l înţelege. Mă pasionează perioada de dinainte de a filma, când lucrăm împreună, căutăm idei, îi place să colaboreze.
Nu cere niciodată un rol, nu întreabă dacă e loc pentru ea
Vă consideraţi suflete-pereche? Păi, semăn foarte mult cu el! (Râde). Nu, acum vorbind serios, suntem foarte diferiţi, se vede cu ochiul liber! Ştiu de ce ne regăsim de fiecare dată: dincolo de aceste aparenţe, avem multe în comun. De exemplu, copilăriile noastre, mediul în care am fost educaţi, modul în care ne comportăm cu ceilalţi, o anumită timiditate... Pe care acum nu o observaţi la mine, nu-i aşa? (Râde). Pe bune, sunt timidă, dar depinde de oameni şi de momente, ca şi în cazul lui. Eu şi Alain Resnais suntem complementari, desigur. Felul în care ne exprimăm este complet diferit. Orice spun, va fi în favoarea lui, aşa că mai bine mă opresc.
Resnais alege subiectul filmului în funcţie de dv. sau schimbă personajul deja existent pentru ca dv. să-l interpretaţi? Trebuie să-l întrebaţi pe el, eu chiar nu ştiu. Nu i-am cerut niciodată nimic. Nu i-am spus "Vreau un rol", "Vreau acel rol" sau "Pot să joc în următorul tău film?".
Dar discutaţi despre proiecte când dezvoltă unul sau când l-a finalizat? De vorbit, vorbim tot timpul. Dar nu-l întreb dacă e loc şi pentru mine.
L-aţi refuza dacă rolul vi s-ar părea nepotrivit pentru dv.? Toate rolurile mi se par potrivite pentru mine, la început. Sunt pregătită să interpretez ce mi se dă. Cred că pot juca orice: chiar şi un câine... Un băiat, o piesă de mobilă, chiar şi pe tine... Apoi, când filmările se termină, nu mai sunt atât de sigură...
EVZ: Aţi devenit actriţă pentru a vă depăşi timiditatea? Sabine Azéma: Nu, am jocul actoricesc şi jocul, în general, în sânge. Mă joc şi în viaţă, nu îmi trebuie neapărat o scenă. O fac pentru că îmi place să stârnesc reacţii cât mai diverse de la cei din jurul meu.
Viaţa e pentru mine un joc. Când eram copil, în fine, de când mă ştiu, organizam spectacole. Nu voiam să fiu actriţă, ci să fac spectacole cu cei din jurul meu; nu-mi păsa dacă jucam sau regizam. Nu-mi era teamă, nu mă intimida.
Apoi a venit timiditatea: până la vârsta de 18 ani, mă înroşeam de cum deschideam gura. Aşa că am început o luptă, o negociere continuă. E foarte bizar să fii timidă şi tupeistă totodată. De camera de luat vederi nu mi-e frică deloc. În schimb, mi-am început cariera în teatru, iar acum mi-e frică de scenă.
Aş face un atac de cord dacă aş juca într-o piesă. Uneori nu înţeleg de ce fac meseria asta, dar asta numai când vine vorba de teatru. Niciodată în faţa unei camere de luat vederi! Acolo, există doar ea şi regizorul, iar ceilalţi îşi fac treburile lor. E mult mai intim şi asta îmi place.
Deveniţi autocritică odată ce vă vedeţi pe ecran? Sigur, când te vezi într-un film, nu mai e un vis în care totul este posibil, ci ceva concret. Dar acum, când urmăresc o peliculă cu mine, sunt detaşată, nu mă mai interesează atât de mult rezultatul final. Nu sunt prea interesată să mă văd jucând.
Cum a fost să interpretaţi o femeie- pilot? Uau! Aveam un apetit nebun să pilotez un avion. Nu vă spun dacă am sfârşit prin a face asta sau dacă am filmat în studio. Să devin dentistă (profesiunea de bază a personajului ei din "Ierburi sălbatice" - n.r.), asta nu îmi prea surâdea.
Zburatul cu avionul te face să visezi mult mai mult decât dinţii oamenilor. Plus că mi-a plăcut să le spun prietenilor "Ştiţi, de data asta, joc o femeie- pilot!". Tuturor li s-a părut extrem de prestigios, nu înţeleg de ce, dar măcar anunţul şi-a făcut efectul instant!
La ce proiect lucraţi acum? La un film cu şi de Daniel Auteuil, "La fille du puisatier". Este primul lui lungmetraj în calitate de regizor. (Îşi freacă mâinile) De-abia aştept!
CV DOLDORA
Actorie non-stop
Filmografia lui Sabine Azéma numără până în prezent 45 de titluri.
A început în teatru, a continuat cu producţii TV şi abia apoi a ajuns pe peliculă. N-a ocolit nici regia.
A realizat documentarul "Bonjour Monsieur Doisneau ou Le photographe arrosé" în 1992, şi a "recidivat" cinci ani mai târziu cu filmul de televiziune "Quand le chat sourit", în care şi joacă, alături de Pierre Arditi, Jane Birkin şi colegul ei statornic de cadru, acelaşi André Dussollier din "Ierburi sălbatice".