Ioan Ovidiu Sabău a fost primit cu urale de suporterii bănăţeni la primele antrenamente pe care le-a condus la FC Timişoara.
Ieri a fost o zi plină pentru jucători. „Alb-violeţii” au efectuat două şedinţe de pregătire şi testele medicale înaintea plecării, azi, în cantonamentul de la Debrecen. La ora 14.00, „Moţul” îşi va strânge cei 29 de fotbalişti pentru stagiul din Ungaria: Pantilimon, Cobliş, Taborda, Stancu, Bădoi, Luchin, Cisovsky, Nibombe, Latovlevici, Maxim, Abiodun, Curtean, Alexa, Borbely, Vrsic, Artiom Karamyan, Arman Karamyan, Bucur, Parks, Amuneke, Magera.
Nou veniţii sunBonfim, Mera, Mansour (de la Gloria Buzău), Chiţu (a jucat sezonul trecut la CS Buftea şi Gloria Buzău), Bourceanu (Oţelul Galaţi), Claudiu Ionescu (Gloria Buzău), Dudaş şi Jitaru, de la juniori. Timişoara va sta în cantonament până în 10 iulie, urmând să dispute câteva meciuri cu FC Debrecen, Gaz Metan Mediaş şi alte echipe care n-au fost încă anunţate. „Sabău este un antrenor serios. Am constatat asta după primele antrenamente”, a spus Dan Alexa, căpitanul echipei de pe Bega. În schimb, Artiom Karamian l-a „înţepat” pe noul său antrenor: „N-a obţinut rezultate chiar bune cu Bistriţa, dar echipa Gloria a jucat fotbal. E un antrenor care pune accent mai mult pe fizic. După vacanţă, trebuie să intrăm în formă”.
Revenit la Timişoara, Gueye Mansour speră să fie titular: „N-am venit aici să stau pe bancă. O să muncesc”.