Ce se întâmplă acum în America pare halucinant și lipsit de orice logică. Singura explicație rațională se găsește în profunzimile statului. În Deep State.
„Ai de gând măcar să ne comunici programul? Situația pare destul de deprimantă. Poate ar trebui să aibă loc prima întrunire a societății secrete.”
Aceste trei fraze sunt cuprinse într-un e-mai trimis de Lisa Page lui Peter Strzok pe data de 9 noiembrie 2016, a doua zi după alegerile prezidențiale din Statele Unite, câștigate de Donald Trump.
Page și Strzok sunt amanți și lucrează la FBI: ea este unul dintre avocații importanți ai agenției, el este adjunctul diviziei de contrainformații.
Faptul că doi înalți oficiali ai FBI vorbesc despre o „societate secretă” este deja pasionant.
Corespondența electronică dintre cei doi, din lunile precedente, face însă ca lucrurile să capete o turnură explozivă.
„Aș vrea să cred ceea ce ai spus în biroul lui Andy – că nu este nici o șansă să fie ales – însă mă tem că nu putem să ne asumăm acest risc. Este ca o poliță de asigurare pentru eventualitatea improbabilă că mori înainte de 40 de ani.”
Acest mesaj i-a fost trimis de Strzok lui Page pe 15 august 2016. Cel căruia i se evaluează șansele de a fi ales este nimeni altul decât Donald Trump. Andy, în biroul căruia s-a purtat discuția, este Andrew McCabe, directorul adjunct al FBI.
Așadar, cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale, la vârful FBI se discuta deschis despre o intervenție în alegeri, astfel încât Trump să nu câștige.
Dacă expresiile „mă tem că nu putem să ne asumăm acest risc” și „poliță de asigurare” nu sunt suficient de expresive pentru a dovedi că nu era vorba de o discuție între niște chibiți, ci de un plan de acțiune concret, iată un alt mesaj, tot din august 2016, în care avocata își exprimă admirația față de temeritatea și patriotismul amantului:
„Poate așa a fost scris, ca tu să fii acolo unde ești (în fruntea Contrainformațiilor FBI – n.r.), pentru că este nevoie te tine să aperi țara de această amenințare (alegerea lui Trump – n.r.).”
Într-adevăr, cei doi amanți frenetici și întreg aparatul FBI nu au stat cu mâinile încrucișate, ci au făcut o sumedenie de potlogării, care, aici pe Dâmbovița ar fi numite „poliție politică” sau „stat paralel”, iar pe Potomac „Deep State”.
Mai întâi au luat de bun așa-numitul „Dosar Steele”, realizat de un fost spion britanic, Christopher Steele, care afirma că Moscova deține o înregistrare compromițătoare cu Trump, participând la o orgie cu prostituate într-un hotel din Moscova, cu care îl șantajează și îl controlează.
„Dosarul Steele”, finanțat din banii strânși pentru campania electorală de Hillary Clinton și Partidul Democrat, nu conținea nici dovadă. Într-o audiere la FBI, sulfurosul fost spion va recunoaște că cele circa 40 de pagini ale „dosarului” său se bazează pe zvonuri. Aceasta nu a împiedicat FBI să solicite în justiție un mandat de urmărire pentru Carter Page, membru al echipei de campanie a lui Trump, care ar fi facilitat legăturile cu Rusia.
Singurul argument invocat de FBI în instanță pentru eliberarea mandatului au fost „informațiile” din Dosarul Steele, dar Biroul Federal a ascuns cu grijă faptul că nu există nici o dovadă pentru ele. Așa a apărut povestea „coluziunii” dintre Trump și Rusia, o invenție care a rămas până azi calul de bătaie al dușmanilor președintelui.
În ciuda tuturor așteptărilor și a campaniei virulente în care este acuzat de conspirație cu Moscova, „riscul improbabil” de care vorbeau Strzok și Page devine realitate: pe 8 noiembrie 2016, Trump câștigă alegerile și devine al 45-lea președinte al Statelor Unite.
FBI nu a acționat de capul lui.
Documentele declasificate masiv în ultimele săptămâni arată că a fost vorba de o operațiune în care a fost implicat direct însuși Barack Obama, împreună cu toți șefii de servicii secrete.
De pildă, pe 5 ianuarie 2017, cu două săptămâni înainte de învestirea oficială a lui Trump, fostul președinte i-a convocat în Biroul Oval pe directorul FBI – James Comey, pe procurorul general adjunct – Sally Yates, pe directorul CIA - John Brennan, pe directorul comunității de informații (National Intelligence) – James Clapper, pe vicepreședintele Joe Biden, pe consiliera pentru securitate națională – Susan Rice și alți câțiva membri ai Consiliului Național de Securitate.
Despre această ședință am aflat dintr-un e-mail bizar, pe care Rice și l-a trimis sieși (!) după două săptămâni, pe 20 ianuarie 2017, în ultima sa zi de muncă: a doua zi, pe 21 ianuarie, urma să fie învestit Trump, iar în locul lui Susan Rice să vină Michael Flynn.
În e-mail, Rice scrie că James Comey l-a informat pe Obama despre riscul potențial pe care Flynn pe care îl reprezintă, din cauza deselor sale discuții telefonice cu ambasadorul rus de la Washington, Serghei Kisliak, și că „probabil” ar trebui nu fie pus la curent cu o serie de informații sensibile.
Așadar, administrației Trump trebuiau să i se ascundă informații culese de administrația Obama! Aceste informații trebuiau păstrate pentru momentul potrivit. Pac... la războiu!
Dar ce rost poate avea să-ți trimiți ție însuți un e-mail în care să descrii sumar un eveniment care a avut loc cu 15 zile înainte? Pro-memoria? Atunci, ar fi fost mai normal ca Rice să își noteze informațiile în agenda personală.
Mai plauzibil este că scopul bizarului e-mail întârziat al lui Rice a fost grija de a-i exonera pe participanții la ședință: mesajul afirmă că Obama și Comey ar fi repetat obsesiv expresia „by the book” (conform regulilor) în legătură cu modul de acțiune ce trebuie adoptat. Deși discutau despre tăinuire de informații...
Doar intenția de a-i „spăla” pe Obama și pe ceilalți participanți la ședință poate explica rațional de ce fosta consilieră pentru securitate națională a ales să folosească serverul oficial al Casei Albe: pentru ca, la o eventuală anchetă, acest mesaj să poată fi accesat de autorități și făcut public.
(Că, prin ciudățenia sa, mail-ul produce exact efectul contrar, este o altă chestiune, care ține de disperarea conspiratorilor.)
Cu siguranță, următoarele declasificări vor aduce mai multă lumină în legătură cu ședința din 5 ianuarie 2017, din Biroul Oval, despre indicațiile pe care Obama le-a dat șefilor de servicii secrete ce urmau să mai rămână, pentru o vreme măcar, sub administrația Trump. Veritabile conserve cu explozie întârziată.
Se pune întrebarea: aceasta să fie „societatea secretă” de care discutau Page și Strzok cu mai puțin de o lună înainte?
Revenind la evenimentele de la începutul administrației Trump: învestirea sa și primele luni în funcțiune au fost marcate de proteste masive și violente (inclusiv distrugeri, incendieri, jafuri) care seamănă frapant cu cele de astăzi. Și atunci, ca și acum, printre protagoniști s-au numărat Antifa, Black Lives Matter, Black Panther, Women’s March etc.
Cum haosul din ianuarie-februarie 2017 nu a reușit să-l clatine pe Trump, s-a trecut la planul B: manifestațiile și-au pierdut din energie, dar au început să apară primele elemente ale scandalului „Rusia”.
Au loc, în rafală, demisia lui Michael Flynn în urma unei înscenări a FBI (unul dintre protagoniștii ambuscadei a fost vechea noastră cunoștință, Strzok), campanie furibundă de presă pe tema „Rusia”, alimentată de surse anonime, prezentate fără excepție ca „înalți oficiali din administrația Trump care au dorit să-și păstreze anonimatul, și care nu erau altceva decât conservele lăsate de administrația Obama (și al căror mod de activare și acțiune a fost trasat probabil în faimoasa ședință din 5 ianuarie), ancheta cu care este însărcinat procurorul special Robert Mueller (și el fost director al FBI).
Oricare altul ar fi clacat. Nu și Trump.
După trei ani de scotociri intense, Mueller este nevoit să închidă ancheta, fără a descoperi ceva compromițotir despre președinte.
Este inventat imediat un alt scandal, în care Trump este acuzat că a exercitat presiuni asupra omologului său de la Kiev, pentru a investiga afacerile murdare lui Joe Biden și ale fiului său în Ucraina. Procedura de „impeachment” se soldează cu un nou eșec răsunător. Cel care iese compromis este Biden însuși.
În timpul acesta, grație reformelor agresive de defiscalizare, dezetatizare și debirocratizare adoptate de Trump, economia americană cunoaște cea mai înfloritoare perioadă de după Al Doilea Război Mondial. Și, gravisim pentru Democrați, electoratul afro și latino, mulțumit de reducerea șomajului și creșterea nivelului de trai, începe să se întoarcă cu fața spre Trump.
Perspectiva unui nou mandat pentru cel mai mare coșmar al lor, a semănat panica în rândul Democraților. Mai ales că nu au alternativă reală. Joe Biden pare lovit iremediabil de senilitate, neputând să își ducă frazele până la capăt și confundându-și pe scenă nevasta cu sora.
În acest context, apare un aliat nesperat: pandemia de COVID-19. Aceasta a răvășit economia americană, anihilând în câteva săptămâni marele atu al lui Trump.
Doar că, spre deosebire de criza financiară din 2008, de data aceasta există un puhoi de bani pe piață. Experții susțin că economia va reporni în trombă, imediat ce va fi redeschisă. Mai ales că Trump a promovat un mega-pachet de ajutoare de 3 miliarde de dolari.
Guvernatorii și primarii Democrați se cramponează disperați de „lockdown”: cu ajutorul cozii lor de topor în halat alb, Anthony Fauci, încercă să țină lumea încuiată în case cât mai multă vreme, pentru ca economia să nu apuce să-și revină înainte de alegerile din noiembrie.
Din ce în ce mai nemulțumită, lumea protestează față de măsurile de izolare, iar Trump încurajează protestele pașnice. Opinia publică americană fierbe: vrea să muncească, să se plimbe, să se distreze. Vrea libertate. S-a săturat de prizonierat.
Lucrurile amenință să se întoarcă iarăși împotriva Democraților. Ca în scheciul cu „Stropitorul stropit”, riscă să fie făcuți din nou fleașcă de propriile manevre.
Pe 20 mai 2020, are loc declasificarea e-mail-ului lui Rice, aruncând pe piață primele indicii despre implicarea lui Obama în operațiunile de Deep State ale lui Trump. Alte documente probabil și mai explozive, își așteaptă rândul. Asupra fostului președinte încep să se întindă lungi și neliniștitoare umbre penale.
Pe 25 mai 2020, moartea lui George Floyd escaladează în proteste cum nu s-au mai văzut de la începutul mandatului lui Trump. Deși primarul orașului Minneapolis, unde a avut loc arestarea tragică a lui Floyd, este Democrat, la fel ca guvernatorul statului Minnesota și șefii poliției, protestele sunt îndreptate, în mod straniu, împotriva lui Trump.
Focarele de violență sunt în special orașe și state conduse de Democrați.
Presa, reactivată și isterizată, vorbește despre „proteste pașnice” și ascunde violențele și jafurile manifestanților. Dar îl pune la zid pe Trump, pentru că vrea să reinstituie ordinea.
Fapt fără precedent, pentru prima oară după aproape patru ani, Barack Obama rupe tăcerea. Și își dă jos masca blândeții. De sub ea, apare arama coclită.
Într-o conferință din 3 iunie, el încurajează cât se poate de transparent protestele și haosul: „nesupunerea civică este la fel de importantă ca votul”, a spus Obama.
Mesajul este clar: ce nu puteți schimba prin vot, aveți dreptul să răsturnați prin violență.
De data aceasta, miza nu mai este un nou mandat cu Trump.
Obama și Sistemul sunt obligați să meargă „all in”: își joacă libertatea și pielea. Black Lives Matter.