Muncitorii de la Nokia vor primi câte 1.000 de euro ca salarii compensatorii
- Mihai Şoica
- 3 noiembrie 2011, 22:03
Negocierile dintre sindicatele muncitorilor de la fabrica Nokia din Jucu şi conducerea concernului finlandez s-au finalizat cu un rezultat care i-a şocat pe muncitori.
Nokia a fost de acord să le dea câte trei salarii compensatorii, ca urmare a deciziei de închidere a fabricii de la Jucu. La aceste salarii se mai pot adăuga, în funcţie de vechimea acumulată în fabrică de fiecare muncitor, câte un salariu pentru fiecare an lucrat. Cum, fabrica Nokia de la Jucu funcţionează din 2008, muncitorii mai pot primim maximum trei salarii compensatorii. Salariile muncitorilor de la fabrica de la Jucu ajungeau la aproximativ 700 de lei, deci suma maximă pe care un muncitor o poate încasa poate fi de 4.200 de lei, net, adică 1.000 de euro. Anunţul vine la doar câteva zile după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a anunţat că negociază cu cei de la Nokia acordarea pentru fiecare muncitor a 20-30 de salarii compensatorii. Dacă ar fi să comparăm cu situaţia fabricii Nokia, de la Bockum din Germania, care s-a închis în 2007, unde compensaţiile minime au fost de 60 de salarii minime ale landului, adică 80.000 de euro, negocierile purtate de sindicaliştii de la Jucu s-au purtat net în defavoarea angajaţilor. În pachetul negociat de sindicaliştii de la Jucu mai sunt prevăzute acordarea unei prime de Crăciun de 200 de lei, un telefon cadou în valoare de 160 de euro şi, în funcţie de fiecare caz în parte, 500 de euro pentru continuarea studiilor. În plus, Nokia va continua să-i plătească pe muncitori până la finalul lunii martie 2012 deşi fabrica se va închide efectiv la finalul acestui an. De la Nokia Jucu, 1956 de angajaţi vor fi disponbilizaţi începând cu data de 1 aprilie 2012.
Finladezii vorbesc de program de protecţie socială
Dacă Nokia vorbeşte în nişte termeni standard, muncitorii nu mai înţeleg nimic. "Astăzi, Nokia şi liderii de sindicat au semnat un acord pentru demararea programului de responsabilitate socială, Bridge, pentru angajaţii din fabrica Nokia de la Jucu. Acordul, care a fost conceput pentru a răspunde necesităţilor locale, include planul de măsuri compensatorii. Nokia va oferi o gamă extinsă de posibilităţi angajaţilor săi, constând în diverse mijloacede suport precum, consultanţa în vederea reangajării, suport pentru antreprenori etc", se arată într-un comunicat Nokia. Liderii sindicatelor de la Nokia, care la începutul acestui an, au negociat, pe genunchi, contractul colectiv de muncă, care nu prevede niciun salariu compensatoriu pentru muncitori, se declară mulţumiţi de negocieri. "Am găsit soluţii pentru reducerea impactului social şi pentru sprijinirea angajaţilor care îşi pierd locul de muncă", a spus Valentin Ilcaş, preşedintele Sindicatului Nokia Metal. Muncitorii de la Nokia sunt şocaţi de vestea primită. "După ce am auzit diverse variante din gura unor persoane mai mult sau mai puţin oficiale, de la 60 de salarii la 20-30 de salarii compensatorii, să ajungem la trei suntem de-a dreptul şocaţi. În Germania, statul s-a implicat şi i-a ajutat pe muncitori în negocieri. La noi aşa ceva nu s-a întâmplat. De aici spunem multe", a declarat un muncitor de la Jucu.
Şeful judeţului anunţa: 20-30 de salarii compensatorii
Politicienii şi liderii de sindicat sunt complet depăşiţi de situaţie. În septembrie, Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, declara că cifra de trei salarii compensatorii i se pare o "glumă bună". "Sunt discuţii legate de acompaniamentul social, pentru că ideea de a pleca, angajaţii de la Nokia, cu trei salarii compensatorii mi se pare o glumă bună, legată de efortul şi sacrificiile făcute. Cele mai slabe compensaţii la Bochum s-au ridicat între 80.000 şi 220.000 de euro de persoană. Asta înseamnă că angajaţii de la Nokia ar trebui să primească între 60 de salarii minime pe economie până la 240 de salarii pe angajat, în funcţie de situaţia familială, vechimea în fabrică şi numărul de ani munciţi", spunea Hossu. După negocieri intense, muncitorii de la Nokia nu au primit nici 60 de salari şi nici 240 de salarii, ci doar trei. Cei mai mulţi dintre cei 1.956 de angajaţi au o vechime de maxim doi ani, adică vor pleca acasă cu cinci salarii compensatorii, ceea ce înseamnă 3.500 de lei net. Cel mai şocant lucru este însă declaraţia făcută de preşedintele Consiliului Judeţean CLuj Alin Tişe, acum câteva zile. Acesta a anunţa că poartă negocieri cu cei de la Nokia pentru ca fiecare muncitor să primească între 20 şi 30 de salarii compensatorii. Raportat la această declaraţie, negocierile finale sunt departe de afirmaţiile făcute de Tişe, ceea ce înseamnă că acesta a fost departe de realitate, fie oficialii Nokia nu au luat în seamă "negocierile" cu şeful judeţului CLuj. "Am avut o discuţie cu un vicepreşedinte Nokia, la nivel european, cu care am discutat probleme ce ţin de protecţia socială a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi de la fabrica din Jucu. Nokia doreşte să găsească soluţii de acordare a salariilor compensatorii. Noi negociem cu ei, acordarea a 20-30 de salarii compensatorii, având în vedere faptul că acestea nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă", declara Tişe.
Negocierile dintre sindicate şi reprezentanţii companiei Nokia au început la începutul lunii octombrie, când preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara că a cerut minimum 60 de salarii minime pe economie pentru persoanele disponibilizate de la fabrica Nokia Jucu. La sfârşitul lunii septembrie, finlandezii de la Nokia au anunţat că vor închide fabrica de la Jucu la finalul acestui an. Vom reveni cu amănunte. CITIŢI ŞI:
- Dezvăluire şocantă: Catastrofa de contract dintre sindicat şi Nokia. Muncitorii se aleg cu praful de pe tobă
- Fonduri europene pentru muncitorii concediaţi de la Nokia