S-au înțeles! Cui vinde Ionuț Negoiță clubul Dinamo

După o lungă perioadă de timp în care Ionuț Negoiță tot încearcă să vândă Dinamo, omul de afaceri este mai aproape ca niciodată să realizeze tranzacția. 

Ionuț Negoiță s-ar fi înțeles deja cu Claudiu Florică pentru vânzarea acțiunilor clubului Dinamo București, potrivit Radio Dinamo 1948. Conform sursei citate, în prezent se desfășoară analize financiar-contabile și juridice, pentru a determina situația exactă a clubului din Ștefan cel Mare.

Aspectele birocratice presupun ceva timp și în aceste condiții, cel mai probabil, vânzarea efectivă s-ar face în luna septembrie sau octombrie a acestui an.

Cine este Claudiu Florică

Claudiu Florică, posesorul unei averi impresionante, a dat asigurări în luna iunie că este un dinamovist pursânge. „Vreau să cumpăr clubul Dinamo de la domnul Ionuţ Negoiţă. Sunt dinamovist de când mă ştiu şi cred că pot să ajut echipa în acest moment. Despre negocieri nu vreau să vorbesc prea multe pentru că prefer discreţia afacerii în sine. Pot să spun doar că voi fi patron singur, nu vreau să cumpăr alături de alţi afacerişti", a declarat Florică pentru Fanatik.

Florică a fost director general la Fujitsu România și a fost pus sub acuzare în 2016 în dosarul „Microsoft 2" pentru spălare de bani. Ulterior, a avut calitatea de denunțător și ar fi fost exonerat de DNA de orice vinovăție.

Omul de afaceri a creat Regal Sport București, care din 2018 a devenit ACS „Centrul de performanță Rapid București".