Asta e senzaţia pe care am simţit-o azi, după mai multe ore de umblat prin secţiile de votare din Capitală. S-a întâmplat ceva cu acea parte a bucureştenilor care la alegerile trecute stăteau acasă şi nu veneau la vot. Ocoleau secţiile de votare şi prefereau terasele. O fi simţul civic? S-a răsculat şi a răbufnit?
Dimineaţa nu anunţa nimic deosebit. Totul s-a petrecut în nota obişnuită. Adică pensionarii, în majoritate, au fost primii care au votat. Tinerii, ca de obicei, s-au lăsat aşteptaţi. Dacă în anii trecuţi îmi începeam ziua de alegeri pe la periferii, azi am făcut o excepţie. Am fost pentru prima dată la secţia de votare de la Jean Monnet, în buricul Capitalei, acolo unde votează unii dintre cei mai importanţi oameni ai ţării. Timp de vreo trei ore, de la 08.30 până la 11.30, am văzut foşti preşedinţi şi miniştri ai României (Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană), foşti nomenclaturişti (deh, cine credeţi că stă pe Primăverii?), oameni de afaceri potenţi (Viorel Păunescu şi alţii mai puţin cunoscuţi) şi oameni simpli, bine îmbrăcaţi, care au venit la vot cu zâmbetul pe buze. După amiaza a adus surpriza. M-am îndreptat prima dată spre Dudeşti-Vitan, în Sectorul 3, ca să văd cât de aprigă e lupta dintre cei doi Negoiţă. Aici am văzut tinerii la vot. Într-un număr semnificativ. Am văzut cum se stătea la coadă la vot, exact ca în anii 90. M-am dus apoi spre periferia Capitalei, spre Titan. La fel, aglomeraţie la urne. Votarea decurgea fără incidente. Mai mulţi observatori voluntari erau cu ochii pe votanţi. Iniţial, am crezut că iar s-a umblat la electorat cu plase cu mancare şi alte cadouri. Paradoxal, nu am întâlnit astfel de situaţii. Nici măcar în Ferentari - Zăbrăuţi, acolo unde în alţi ani mita electorală era la ordinea zilei. Am fost în cel puţin 20 de secţii de votare din Capitală. În nici una nu am văzut ca membrii comisiei să stea degeaba, să nu aibă clienţi, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Ceea ce am simţit în teren se vede în primele rapoarte ale BEC care anunţă o prezenţă la vot impresionantă. Acest lucru nu poate decât să ne bucure. Simţul civic ascuţit e bun pentru democraţie.