Actorul american Brian Austin Green a confirmat despărţirea de soţia sa, actriţa Megan Fox, cu care a fost căsătorit timp de 10 ani, informează marţi site-ul today.com
Brian Austin Green, interpretul personajului David Silver din serialul TV Beverly Hills 902010, a confirmat despărţirea în cel mai recent episod al podcastului său.
Starul american a spus că soţia lui a călătorit în străinătate pentru a participa la o filmare timp de câteva săptămâni, în toamna anului 2019, şi a simţit o distanţare în relaţia lor atunci când ea a revenit în Statele Unite. În cele din urmă, Megan Fox i-a spus că a ajuns la o anumită concluzie în perioada petrecută în străinătate.
„Mă simt mai apropiată de adevărata mea natură atunci când suntem despărţiţi şi îmi place mai mult de acea versiune a persoanei mele. Cred că acest aspect merită să îl explorez", i-a spus Megan Fox.
Cei doi actori au decis să se despartă în perioada sărbătorii Thanksgiving. Ei au împreună trei copii - Journey, în vârstă de trei ani, Bodhi, în vârstă de şase ani, şi Noah, în vârstă de şapte ani.
„Am avut o relaţie minunată şi o voi iubi mereu. Ştiu că şi ea mă va iubi mereu. Şi mai ştiu că în calitatea noastră de familie, ceea ce am construit a fost cu adevărat minunat. Este ceva cu adevărat special. Am decis că vrem să ne asigurăm că nu vom pierde acest lucru”, a declarat Brian Austin Green. Potrivit dezvăluirilor sale, cei doi actori vor continua să îşi petreacă sărbătorile împreună şi să organizeze călătorii în familie.
În ultimele săptămâni din timpul pandemiei de coronavirus, Megan Fox a fost fotografiată în prezenţa rapperului Machine Gun Kelly, iar Brian Austin Green s-a referit şi la acest aspect în podcastul său: Mi-a spus că sunt prieteni buni în acest moment, iar el este un tip cu adevărat de treabă.
„Nu vreau ca oamenii să creadă că ea sau el sunt personaje negative, sau că eu aş fi o victimă, pentru că nu sunt aşa ceva”,a mai spus starul american.