S-a promulgat legea, dar nu s-a stabilit de unde vor veni banii. Petiție pentru Autostrada Unirii. „Fără costuri ascunse prin formule de tip parteneriat public-privat”

S-a promulgat legea, dar nu s-a stabilit de unde vor veni banii. Petiție pentru Autostrada Unirii. „Fără costuri ascunse prin formule de tip parteneriat public-privat”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, într-o ceremonie publică, Legea privind ,,Autostrada Unirii", ce va face legătura între Târgu Mureş, Neamţ, Iaşi și Ungheni și a transmis că este datoria Guvernului ca în bugetul din 2019 să aloce fonduri pentru aceasta.

PNL somează Guvenul să ceară fonduri europeni pentru construirea Autostrăzii. „Potrivit legii promulgate ieri de președintele Klaus Iohannis pentru construirea Autostrăzii Unirii, ministerul Transporturilor trebuie să demareze, în 30 de zile, procedurile necesare pentru realizarea autostrăzii. În acest sens, PNL somează guvernarea PSD-ALDE să transmită la Comisia Europeană cererea de finanțare din bani europeni a autostrăzii Iași – Tg. Mureș”, transmit liberalii.

 

Partidul Național Liberal a demarat campania pentru Autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș prin care se va iniția și o Petiție pentru a determina Guvernul să folosească bani europeni.

„În cadrul campaniei PNL pentru Autostrada Unirii se va desfășura și o campanie de strângere de semnături și distribuire pliante de informare, în condițiile în care mobilizarea opiniei publice pentru susținerea construirii Autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș este esențială. În acest sens, PNL a inițiat petiția publică „Autostrada Unirii cu bani europeni” pentru a determina guvernul României să asigure finanțarea autostrăzii din bani europeni, gratis, fără alte costuri ascunse prin formule de tip parteneriat public-privat”

 

Președintele Klaus Iohannis a transmis că există posibilitatea ca șoseaua să fie construită din bani europeni. „Avertizez Guvernul că în bugetul pe 2019 trebuie să fie alocate fonduri pentru Autostrada Unirii. Nu trebuie să uităm că există şi sprijinul declarat al UE pentru acest proiect. Voi urmări cu atenţie demersurile Guvernului", a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a spus că această lege consfiinţeşte obligaţia statului român de a construi o autostradă care să lege cele două provincii istorice.

„Am ales să organizez o ceremonie publică, într-un loc plnă de simboluri, Sala Unirii de la Cotroceni, pentru a transmite un mesaj clar: la 100 de ani de la Unire, guvernanţii au OBLIGAŢIA de a face unirea reală", a spus președintele.

Ne puteți urmări și pe Google News