S-a născut o noua credință filosofică. Ea a fost hotărâtă la tribunal
- Catalin Dumitrescu
- 3 ianuarie 2020, 20:30
Un tribunal pentru litigii în materie de dreptul muncii din Marea Britanie a dispus că veganismul etic reprezintă o credinţă filosofică şi este, prin urmare, protejat prin lege.
Un englez pe nume Jordi Casamitjana, de 55 de ani, a declarat că a fost concediat de League Against Cruel Sports – o organizaţie britanică ce militează împotriva sporturilor în care animalele au de suferit – după ce şi-a exprimat îngrijorarea că fondul de pensii al acesteia este investit în companii implicate în testarea pe animale. Mai mult, el a susţinut că decizia de a-l concedia a fost determinată de credinţa sa în veganismul etic. Astfel, azi, la tribunalul din Norwich, judecătorul Robin Postle a explicat că veganismul etic îndeplineşte cerinţele necesare pentru a fi considerat o credinţă filosofică şi, prin urmare, este protejat conform Legii privind Egalitatea, din 2010. Casamitjana respectă credinţa veganismului etic, a dispus de asemenea judecătorul.
Pentru ca o credinţă să fie protejată de Legea privind Egalitatea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, printre care aceea de a fi demnă de respect într-o societate democratică, să nu fie incompatibilă cu demnitatea umană şi să nu intre în conflict cu drepturile fundamentale ale altor persoane.
Spre deosebire de persoanele care sunt vegane din motive ce ţin strict de dietă, care exclud în totalitate alimentele de origine animală, veganii etici exclud toate formele de exploatare a animalelor, alegând inclusiv să nu poarte haine din lână sau din piele şi să nu folosească produse testate pe animale.
Avocatul lui Casamitjana, Peter Daly, a declarat că hotărârea ”recunoaşte, pentru prima dată, că veganismul etic poate forma caracteristici de protecţie în conformitate cu Legea privind Egalitatea, prin urmare, veganismul etic poate fi protejat de discriminare”. El a susţinut pentru Press Association că orice abuz îndreptat împotriva veganilor etici ”poate fi considerat hărţuire, aşa cum insultele rasiste sau sexiste pot fi acţiuni discriminatorii”.
Tribunalul urmează să stabilească dacă League Against Sports Cruel l-a tratat pe Casamitjana în mod nefavorabil din cauza credinţei sale în veganismul etic.