Galați. O situație controversată a avut loc la Cimitirul Eternitatea din Galați, când o ambulanță, aflată în timpul unei intervenții, a fost obligată de către un gardian să achite taxa de acces pentru a intra.
Medicii trebuiau să preia un pacient căruia i se făcuse rău în cimitir și să îl transporte de urgență la spital, însă operațiunea a fost întârziată de gardian.
Ambulanță obligată să achite taxa de acces într-un cimitir din Galați
Totul s-a petrecut miercuri, 10 iulie, în Cimitirul Eternitatea din Galați.
O ambulanță a SAJ Galați a fost chemată la numărul de urgență 112 pentru a interveni în cazul unui bărbat în vârstă care leșinase. Echipajul ambulanței l-a găsit pe bărbat în stare gravă, cu insuficiență respiratorie severă, și l-a stabilizat la fața locului.
În ciuda stării critice a pacientului, ambulanța a fost oprită la ieșirea din cimitir și i s-a cerut să plătească o taxă de acces de șase lei înainte de a putea continua transportul spre spital.
Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați, a declarat că taxa a fost plătită de familia pacientului, însă ulterior au luat legătura cu societatea care administrează cimitirul.
„A plătit familia și ambulanța a reușit să plece. Am luat legătura cu societatea care administrează cimitirul, ne-au spus că nu se va mai întâmpla”, a transmis acesta.
Reprezentanții cimitirului l-au scuzat pe gardian
Reprezentanții cimitirului din Galați au dat asigurări că astfel de incidente nu se vor mai întâmpla. De asemenea, l-au scuzat pe gardian, menționând că bărbatul nu cunoștea regulamentul.
Conducerea Societății Gospodărire Urbană Galați, responsabilă cu administrarea cimitirului, afirmă că angajatul respectiv a fost „mustrat pentru această situație neplăcută, deoarece nu cunoaște regulamentul de acces în cimitir”.
Conform regulamentului, vehiculele de intervenție ale Ambulanței, SMURD, Poliției, Pompierilor și Jandarmeriei beneficiază de acces gratuit în cimitir, potrivit Adevărul.