S-a furat calul lui Carol I

S-a furat calul lui Carol I

Dezvelirea statuii ecvestre a Regelui Carol I, care ar fi trebuit să aibă loc în Piaţa Revoluţiei la 1 Decembrie, este ţinută în loc de o dispută politică şi de un jaf banal de Colentina.

Otâlhărie petrecută astă- vară în Colentina şi nişte contre politice dâmboviţene pun piedici statuii ecvestre a Regelui Carol I, ce ar fi trebuit dezvelită la 1 Decembrie în Piaţa Revoluţiei. Deşi a fost „năşită“ în 2006 de Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii (pe atunci conduse de membri ai aceleiaşi alianţe PNL-PD), statuia a fost finanţată până la urmă de municipalitate, cu 3,5 milioane de euro, iar acum ministerul refuză să-i avizeze amplasarea. De parcă n-ar fi fost de ajuns gâlceava „părinţilor“, statuia aflată la o turnătorie din Colentina a fost tâlhărită astă-vară de nişte hoţi de bronz, care au furat o parte din calul regelui. Indignat de brusca publicitate negativă de care are parte proiectul lui, sculptorul Florin Codre susţine că merge mai departe şi încearcă să dea gata statuia la termen.

Cea mai tipică problemă românească

Ştirea a stârnit zâmbete, deşi e serioasă. În noaptea de 12 spre 13 august, patru persoane au sărit gardul firmei SC REC SRL din Colentina, au legat paznicul şi au furat aproape două tone de bronz, aflat în diverse statui. Printre ele şi o plintă de 300 kg pe care fuseseră turnate picioarele calului lui Carol I. Sculptorul Florin Codre râde amar: „Lucrez de 15 ani la statuia lui Carol şi până acum nu m-a întrebat nici dracu’ nimic. Acum, că s-a furat nişte bronz, faceţi atâta caz. Da, se fură tot în România. Asta e cea mai tipică problemă românească“.

Poliţia anchetează cazul, dar sunt slabe şanse să prindă făptaşii, „pentru că hoţii sunt mai bogaţi ca poliţiştii“, explică resemnat sculptorul, care îşi vede mai departe de treabă: „Mi s-a spus că au turnat din nou calul şi încercăm să recuperăm timpul pierdut. Poate reuşim să o inaugurăm, totuşi, la 1 Decembrie, cum era stabilit“.

Pleacă soldatul sovietic, vine Carol

Codre se grăbeşte degeaba, însă, atâta vreme cât între Primă ria Capitalei şi Ministerul Culturii nu s-a tranşat încă disputa avizelor pentru amplasarea statuii. Secretarul de stat din Ministerul Culturii, Virgil Niţulescu, spune că statuia nu are niciun aviz de la cele două comisii de specialitate din minister - Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Comisia Naţională a Monumentelor de For Public. „Statuia a fost avizată pentru Piaţa Victoriei, pe locul unde fusese statuia soldatului sovietic. Primăria nu a respectat acest amplasament avizat şi a montat ilegal chiar şi acea machetă pentru consultarea publică de astă-vară. Noi i-am transmis şi fostului primar şi actualului, şi sperăm să nu facă o ilegalitate să amplaseze statuia acolo fără avize“, avertizează Niţulescu.

Florin Codre respinge categoric alternativa: „Când mi s-a propus să găsesc o altă amplasare am propus Piaţa Victoriei, central. Comisia a spus nu, să fie pusă în locul soldatului sovietic. Aşa ceva e contra naturii. Nu poţi să pui undeva pe marginea unui parc un rege, un ordonator de naţie, cum a fost Carol I. Dar cum aceste comisii sunt formate numai din nepoţi, gineri şi tot felul de incompetenţi, care nu ştiu să judece, nu sunt capabili să decidă un amplasament“.

„Ţeapa lui Ghilduş“ e de vină

Radu Ancuţa, director în Primă ria Capitalei, unul dintre sus- ţinătorii proiectului, spune că avizarea e o formalitate ce poate fi rezolvată în 48 de ore, dar că motivul disputei ar fi altul. „Cineva de la Ministerul Culturii e deranjat că se reface patrimoniul cultural al Capitalei prin repunerea statuii ecvestre a lui Carol I pe locul în care a fost la 1939, pe motiv că vizavi e „ţeapa lui Ghilduş“. De fapt, e un război politic între guvernul PNL - reprezentat de ministrul culturii - şi fosta administraţ ie a Capitalei - care era PDL. Altfel, toţi erau fericiţi în 2006, se înghesuiau să dea bani pentru statuie. În 2007 s-a spart alianţa, şi de atunci au început aceste meschină rii dâmboviţene“. "Lucrez de 15 ani la statuia lui Carol şi până acum nu m-a întrebat nici dracu’ nimic. Acum, că s-a furat nişte bronz, faceţi atâta caz. Asta e cea mai tipică problemă românească.", Florin Codre, sculptor COMUNIŞTII AU ÎNCEPUT

Originalul, topit pentru statuia lui Lenin

Statuia lui Carol I a fost amplasată în 1939 în faţa Palatului Regal, la iniţiativa lui Carol al II-lea. Lucrarea a fost făcută de Ivan Mestrovici, un sculptor croat, dar comuniş tii au demontat-o, au topit-o şi au transformat-o în statuia lui Lenin. În urma unei decizii a Tribunalului de la Haga, în 1950 statul român a fost obligat să plă- tească despăgubiri familiei sculptorului Mestrovici pentru distrugerea operei. În 2006 - când s-au sărbătorit 140 de ani de la urcarea pe tron a regelui -, autorităţile locale şi centrale au decis reamplasarea statuii pe vechiul loc. Pentru refacerea acesteia, Ministerul Culturii a dus tratative fără succes cu cei patru moştenitori ai croatului Mestrovici. În cele din urmă, municipalitatea i-a plătit sculptorului Florin Codre 10,5 milioane de lei noi pentru realizarea statuii. Executată în stil renascentist, statuia, spun specialiştii, s-ar potrivi mai bine cu arhitectura Palatului Regal decât Monumentul Revoluţiei - supranumit „ţeapa lui Ghilduş“ - din cauza căruia se pare că se poartă atâtea dispute acum.

AUTOR ŞI FINANŢATOR. Florin Codre şi fostul primar Videanu au bătut palma, dar concretizarea înţelegerii trebuie făcută de Oprescu

Ne puteți urmări și pe Google News