În contextul pandemiei, vaccinarea se dovedește a fi cea mai bună măsură de intervenție în valul al treilea al îmbolnăvirilor de COVID-19. Astfel, în orașul de pe Bega a demarat, marți dimineață la ora 8,00, un proiect unic în țară. Care, spun medicii, trebuie replicat la nivel național. Și-a dovedit eficiența, practic, înainte să aibă activitate propriu-zisă.
Primul centru de vaccinare non-stop a fost deschis la Spitalul Clinic de Urgență Județean Timișoara, marți la ora 8,00. Aici se vor vaccina zilnic un număr de minim de 480 de persoane, pe cele opt fluxuri existente. Potrivit managerului spitalului, vaccinarea se va face exclusiv cu vaccin Pfizer. Asta în ideea de a asigura o imunizare rapidă, acest vaccin fiind singurul care are cea mai scurtă durată între prima doză și rapel.
La deschiderea care s-a produs azi dimineață, personalul medical avea deja o listă cu aproximativ 3.000 de programări la vaccinare, pentru următoarele zile. Dintre acestea, peste 1.000 de persoane s-au programat noaptea, pentru că atunci au timp. Acest lucru, dar și faptul că locurile de vaccinare, câte 480 zilnic, sunt deja ocupate cu programări pentru primele 3 zile de funcționare ale centrului, dovedește necesitatea unei astfel de locații cu program non-stop.
Primul centru de vaccinare non-stop a fost deschis
„A fost o idee a noastră, ca spital. Am dorit, cu echipa mea, să ajutăm comunitatea, după un an în care am văzut cat de mult suferă pacienții, indiferent de forma bolii pe care au făcut-o dar mai ales cei cu forme medii, grave și severe. Știm că cel mai bun mod de a acționa este prevenția.
Cel mai bun mod de prevenție din punctul de vedere al spitalului, este vaccinarea. Nu vrem ca cetățenii să sufere, nu vrem să îi avem pacienți. Vrem ca oamenii să fie sănătoși. Asta înseamnă să fii medic. Să faci totul pentru ca oamenii să fie sănătoși. Ne-am asumat ca spital toate cheltuielile necesare pentru ca acest centru să poată fi deschis în timp record și cu program non-stop”, a declarat pentru Rețete și vedete și Evenimentul Zilei Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara.
Luni seara deja existau peste 3.000 de persoane înscrise dintre care peste 1000 noaptea iar pentru primele trei zile gradul de ocupare al programare la vaccinare este de sută la sută
„Nu poate fi contestat rolul unui astfel de centru. Indiferent când are câteva minute libere, omul poate veni să se imunizeze. Gradul de ocupare arată că această idee a fost una bună și este un model ce poate fi replicat la nivel național. Suntem mândri că am avut această idee și mulțumim autorităților (INSP, DSP, STS) care ne-au sprijinit imediat și nu asigura cele opt fluxuri și platforma pentru programare”, a mai transmis Pătrașcu.
La vaccinare, doritorii se pot programa la vaccin prin intermediul platformei ,telefonic sau prin intermediul medicilor de familie. Luni, rata de infectare în Timișoara era în continuare trecută de 8 la mie, iar numărul cazurilor nou raportate a fost de 111.