S-a aflat de unde a plecat ATACUL cibernetic MONDIAL de luna trecută

S-a aflat de unde a plecat ATACUL cibernetic MONDIAL de luna trecută

Potrivit oficialilor britanici, originea atacului informatic care a dus luna trecută la blocarea parţială a NHS (sistemul naţional de sănătate britanic) şi a altor instituţii de pe plan mondial s-au aflat hackeri nord-coreeni, informează vineri BBC.

Centrul naţional britanic pentru securitatea informatică (NCSC), care a condus o anchetă internaţională lansată în urma respectivului atac, "consideră că în spatele acestuia s-a aflat o grupare cunoscută sub numele Lazarus, care ar mai fi vizat şi compania Sony Pictures, în 2014, într-un moment în care casa de filme se pregătea să lanseze pelicula ''The Interview'', o satiră despre conducerea nord-coreeană. Filmul a fost lansat în cele din urmă cu întârziere şi discreţie", a mai menţionat aceeaşi sursă.

Mai mult, şi agenţia americană de securitate NSA afirmă că respectivul atac ar duce spre Coreea de Nord.

Hackerii nord-coreeni au mai fost asociaţi cu atacuri cu motivaţie financiară, cum a fost atacul din primăvara lui 2016 când prin sistemul de transfer internaţional SWIFT piraţi informatici au reuşit să vireze 81 milioane de dolari dintr-un cont deţinut de Banca Centrală din Bangladesh la filiala din New York a Băncii Centrale americane (Federal Reserve System — Fed). Hackerii au inundat atunci Fed din New York cu zeci de cereri de transfer şi au încercat să deturneze suplimentar 850 de milioane de dolari, dar filiala newyorkeză a blocat alte tranzacţii. Banii au fost transferaţi într-un cont în Filipine şi apoi urma lor s-a pierdut, o parte dintre ei fiind spălaţi prin intermediul unor cazinouri, potrivit jurnal.md.

Gruparea Lazarus  mai are la activ atacuri de tip ''ransomware'', inclusiv unul care a vizat un lanţ de supermarketuri sud-coreean, iar o serie de analişti afirmă că sunt semne că în ultimele luni Coreea de nord este interesată de metode de plată în bitcoin scrie sursa menţionată.

 

Ne puteți urmări și pe Google News