S-a aflat cât câștigă Ianis Hagi la Glasgow Rangers. Este al zecelea cel mai bine plătit jucător

S-a aflat cât câștigă Ianis Hagi la Glasgow Rangers. Este al zecelea cel mai bine plătit jucător sursa: arhivă EVZ

Jucătorul român mai are contract cu Glasgow Rangers încă doi ani. Deși au existat zvonuri privind plecarea la echipe din Spania sau Turcia, se pare că scoțienii nu vor să renunțe la serviciile lui Iannis Hagi.

Ianis Hagi a fost transferat la Glasgow de la Genk, în 2020, pentru suma de 3.5 milioane de euro. De atunci și până în prezent, nimeni nu a știut ce salar are jucătorul român la clubul scoțian.

Jurnaliștii sportivi de la Glasgow au scris un articol în care au prezentat faptul că Hagi are un salar de 1.092.000 lire sterline pe an, adică aproximativ 1.3 milioane de euro. În articol se mai arată că românul este al zecelea cel mai bine plătit jucător de la Glasgow Rangers, lider fiind Connor Goldson, care are un venit anual de aproape două milioane de lire sterline.

În prezent, Hagi mai are doi ani de contract cu Glasgow Rangers și nu se poate transfera la un alt club, pentru a nu plăti daune importante, trecute în contract.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Iubesc să fiu la acest club, iubesc fanii, așa cum probabil știu și ei. Un singur lucru este cert, mai am 5 meciuri cu Rangers în acest sezon, două la națională, apoi trebuie să am un pre-sezon foarte bun înainte de calificările pentru Champions League. Pe asta sunt concentrat. Nu pot controla zgomotul din exterior, am semnat cu Rangers și mi-am dedicat viitorul clubului, semnând prelungirea de contract. Ce le pot spune fanilor este că sunt dedicat revenirii la cea mai bună condiție fizică cât de curând posibil, astfel încât să joc cât mai mult. Să port acest tricou și să joc pentru Rangers mă face fericit”, a spus Ianis Hagi.

S-a logodit la Paris

Așa cum EvZ a scris zilele trecute, ianis Hagi și-a cerut în căsătorie iubita, la Paris. El i-a dăruit Elenei Tănase, un inel în valoare de 50.000 de euro.

Ianis a ales să respecte tradiția familiei de a se căsători doar cu cu cei din propria etnie, Elena Tănase, provenind la rândul ei dintr-o familie de machedoni, tatăl tinerei fiind Dimiciu Palavoti Tănase, un cunoscut om de afaceri.

„Vă mulțumesc, dar nu sunt autorizat să vorbesc despre acest subiect. Vă rog să mă scuzați și să mă înțelegeți. Doar copiii pot vorbi despre asta”, a declarat Dimiciu Palavoti Tănase.