Ruxandra Dragomir, fan Federer

Ruxandra Dragomir, fan Federer

La Paris, va începe mâine al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. În urmă cu 12 ani, pe zgura din capitala Franţei, Ruxandra Dragomir (36 de ani), actualul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, juca în sferturile de finală, cel mai bun rezultat la o competiţie din circuitul de Grand Slam. Românca a pierdut în faţa croatei Iva Majoli, care ulterior a câştigat competiţia.

În acest an, pe tablourile principale au intrat direct şase români, Andrei Pavel, Victor Hănescu, Raluca Olaru, Edina Gallovits, Sorana Cârstea, Monica Niculescu. În ceea ce priveşte primii doi favoriţi pentru proba masculină, ei sunt aceeaşi ca din ultimii trei ani, spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer. La feminin, cu prima şansă la cucerirea titlului este văzută rusoaica Dinara Safina. Meci pierdut în negura amintirilor

Ce vă mai amintiţi de la meciul cu Iva Majoli? Am cam uitat. A trecut mult timp. Eu prefer să trăiesc în prezent. Dar acum, fiindcă a venit această întrebare, cred că am trăit unele dintre cele mai frumoase momente. După meci, aţi sărit peste fileu şi v-aţi trântit pe zgură, alături de Majoli. Ce v-a determinat să faceţi acest gest? În acea perioadă eram prietene foarte, foarte bune. Eram partenere pentru meciurile de dublu. După meci, pur şi simplu am simţit nevoia să fac acest lucru. Ce înseamnă Roland Garrosul pentru tenis? Este unul dintre cele mai importante turnee. Din punctul de vedere al europenilor, mai ales al spaniolilor, este şi cel mai frumos turneu. Pe cine vedeţi câştigător la masculin? Mi-ar plăcea să câştige Federer. Îl consider un jucător mai bun. Nadal este puternic din punct de vedere fizic şi psihic. Orice se poate întâmpla. La feminin? Competiţia este deschisă. Sunt multe jucătoare care pot câştiga. În tenisul feminin valorile sunt echilibrate. „Fetele pot produce surprize” Andrei Pavel este pe tabloul principal şi a jucat destule meciuri în acest an, în ciuda problemelor medicale. Se gândeşte să joace în meciul de baraj cu Suedia, din Cupa Davis? Nu am vorbit cu Andrei despre acest lucru. Dar dacă el s-a decis să participe la mai multe turnee în acest an, cred eu că se gândeşte la posibilitatea de a juca în baraj. Depinde de cum se va simţi. Din câte se pare Andrei Pavel a rezolvat acea problemă la spate. Nu ştiu dacă este vorba de o revenire în adevăratul sens al cuvântului. Cred că Andrei vrea să participe la turneele care i-au plăcut cel mai mult. laru, Gallovits şi Niculescu vor juca împotriva unor capi de serie. Consideraţi că au avut ghinion la tragerea la sorţi? De cele mai multe ori, atunci când joci cu un adversar mai bine clasat, eşti mai motivat, ai mai multă dorinţă de a câştiga. Fetele noastre pot produce surprize. Sorana Cârstea a câştigat meciuri importante de-a lungul carierei. Şi băieţii au clasament bun. La ora actuală cred că avem jucători de valoare.

Adversarii românilor în primul tur

Ne puteți urmări și pe Google News

Andrei Pavel - Tommy Haas (Germania) Victor Hănescu - Steve Darcis (Belgia) Raluca Olaru - Anastasia Pavliucenkova (Rusia) Edina Gallovits - Carla Suarez Navarro (Spania) Sorana Cârstea - jucătoare venită din calificări Monica Niculescu - Aleksandra Wozniak (Canada)

Rafael - Roger, episodul 21

Din 1968, când Openul francez s-a deschis atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti, niciodată turneul n-a avut aceiaşi finalişti de trei ori consecutiv, până în 2006. De atunci, Rafael Nadal şi Roger Federer îşi dispută ultimul act la Paris, spaniolul având mereu câştig de cauză.

În acest an, elveţianul a reuşit să-şi învingă marele rival pe zgură, la Madrid. A fost a doua victorie a lui Federer în faţa lui Nadal în 11 meciuri jucate pe această suprafaţă. Până acum, cei doi s-a întâlnit de 20 de ori, avantajul fiind de partea lui Rafael Nadal, care a câştigat 13 partide. În 2008, Rafael Nadal s-a alăturat românului Ilie Năstase (1973) şi suedezului Bjorn Borg (1978 şi 1980), singurii tenismeni care au reuşit să câştige turneul fără să piardă vreun set.

CITIŢI ŞI:

Roland Garros, turneul imun la criza mondială